Vestea demisiei premierului Emil Boc a ajuns şi în satul său natal, Răchiţele. O parte dintre săteni sunt de acord şi spun că oricum Emil Boc a făcut tot ce putea să facă şi că imaginea lui a fost afectată, în timp ce alţii regretă gestul făcut de acesta.
"Ne pare rău că a demisionat. Lumea este rea. A demisionat din cauză că au fost persoane care n-au ştiut să aprecieze munca lui", spune o femeie.
"Ne pare rău că a predat meseria că a fost om cumsecade. A săpat Crin Antonescu pe sub el, dar nu trebuia să facă asta, că a fost om cumsecade", adaugă un sătean.
"Din punctul meu de vedere, să ştiţi că m-am aşteptat şi sunt de acord cu el. Problema a fost că lumea a fost nemulţumită. Să vedem dacă cine va veni în locul lui va face mai bine", spune un altul.
După ce Emil Boc va preda ştafeta noului premier, oamenii din Răchiţele îl aşteaptă să se întoarcă la Cluj.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M