Dacă nu sunt udate atunci când trebuie sau sunt așezate într-un loc nepotrivit în casă, plantele încep să se usuce. Cu toate acestea, este bine să nu arunci plantele, pentru că există soluții pentru a le readuce la viață. Trebuie să știi că există trei ingrediente simple care pot ajuta orice plantă uscată să își revină complet, conform avantaje.ro.
Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru a salva o plantă uscată:
- o coajă de banană
- jumătate de cană de zat de cafea
- coaja de la două ouă
Cum trebuie să procedezi
Tot ce trebuie să faci este să amesteci toate ingredientele foarte bine cu ajutorul unui blender și să adaugi puțină apă. După care, acest amestec obținut trebuie să îl pui la pământul plantei. În foarte scurt timp, vei observa că planta își va reveni la viață, datorită nutrienților care se găsesc în această soluție naturală.