1. Fii o prezenţă feminină şi cochetă ori de câte ori îl vezi
Bărbaţii se uită după alte femei, chiar dacă sunt cu iubita de mână. Aşadar, adoptă o atitudine de femeie fatală, poartă tocuri, părul lăsat pe spate şi arcuieşte-ţi genele cu rimel din belşug. Atrage-i privirile cu sex-appeal-ul tău! Fii o tipă fermecătoare ori de câte ori ştii că va fi şi el prin preajmă. Dacă iubita lui nu se mai îngrijeşte, iar cei doi sunt de mult timp împreună, sigur va fi atras de o prezenţă feminină seducătoare.
2. Fixează-l cu privirea
Când ieşiţi în oraş, priveşte-l ocazional, iar când el se uită la tine, zâmbeşte-i pentru o secundă şi întoarce privirea. Acest gest îi va sădi în minte întrebarea: "Oare mă place?" şi instantaneu îi va creşte pulsul! Dacă el începe să se uite tot timpul la tine, schimbă însă tactica şi ignoră-i privirea. Nu va şti dacă i s-a părut sau nu că eşti atrasă de el. Cu siguranţă îi trezeşti interesul.
3. Împrieteneşte-te cu amicii lui
Încearcă să creezi cât mai multe relaţii de prietenie cu cei din jurul lui. Astfel, creşti şansele să primeşti invitaţii în oraş, iar el să fie de faţă. Iar dacă amicii lui te plac, ar putea să vorbească admirativ despre tine chiar cu el.
4. Flirtează folosind limbajul trupului
Dacă iubita lui este prin preajmă şi nu te poţi abţine să nu flirtezi cu el, fă-o într-un mod subtil, astfel încât să-l cucereşti, fără ca iubita lui să se prindă şi fără ca el să-şi dea seama de intenţiile tale. Cea mai eficientă tehnică este să flirtezi folosind limbajul trupului. Aşază-te în faţa lui (prietena, logic, se va aşeza chiar lângă el) şi imită-i poziţia corpului, dar în oglindă. Dacă îţi modifici poziţia corpului în funcţie de a lui, îi vei transmite că sunteţi pe aceeaşi lungime de undă.
5. Construieşte o relaţie virtuală
În era Messenger-ului şi a Facebook-ului poţi seduce foarte uşor un bărbat care are deja o iubită. În plus faţă de sfaturile de mai sus, ar trebui să cochetezi cu el şi pe internet, acolo unde nu îi este teamă că iubita lui l-ar putea prinde pe picior greşit. În plan virtual îţi vei da seama dacă te place cu adevărat pentru că va avea mai mult curaj să-şi manifeste atracţia. Aşadar, poartă cu el conversaţii lungi şi profunde, flirtează jucăuş, lasă-l să-ţi cunoască personalitatea şi să decidă dacă tu eşti femeia potrivită pentru el.
Topul integral pe eva.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M