Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cum s-au pregătit de ECLIPSA actorii seriei TWILIGHT

Filmul Saga Amurg: Eclipsa va avea premiera internaţională pe 30 iunie 2010, dată de la care va putea fi vizionat în avanpremieră în Romania, iar în premieră din 2 iulie.

ECLIPSA
ECLIPSA / FOTO: MEDIAPRO DISTRIBUTION
ECLIPSA
ECLIPSA / FOTO: MEDIAPRO DISTRIBUTION
ECLIPSA
ECLIPSA / FOTO: MEDIAPRO DISTRIBUTION

Dragostea şi pasiunea se contopesc cu haosul şi disperarea în cel mai aşteptat film al verii. MediaPro Distribution dezvăluie misterele străvechi începând cu 2 iulie, când are loc premiera naţională a filmului Saga Amurg: Eclipsa pe marile ecrane din România.

 

În Saga Amurg: Eclipsa, cel de-al treilea capitol al seriei de succes a celebrei scriitoare Stephenie Meyer, Bella Swan (Kristen Stewart) este din nou înconjurată de pericole, întrucât Seattle-ul este devastat de o serie de crime misterioase. E forţată să aleagă între dragostea ei pentru Edward Cullen (Robert Pattinson) şi prietenia pentru Jacob Black (Taylor Lautner). Apropiindu-se cu paşi repezi de absolvire, Bella se confruntă cu cea mai importantă decizie din viaţa ei.

În vreme ce majoritatea prietenilor ei de la şcoală primesc scrisori de admitere la colegiu, Bella ia o hotărâre crucială, pentru a putea fi alături de iubitul ei, Edward, pentru totdeauna. Dar, în acelaşi timp, se confruntă cu compromisul acestei vieţi şi cu urmările care se vor răsfrânge asupra familiei şi prietenilor ei.

Războiul este iminent. Profitând de punctele slabe ale familiei Cullen, o forţă inexplicabilă a creat o Armată Nouă - constituită din vampiri nou-născuţi, ale căror forţe, vicii şi pofte incontrolabile de sânge sunt la apogeu în primele luni de viaţă. Să fie aceştia oare o unealtă a Victoriei (Bryce Dallas Howard) în încercarea ei de a se răzbuna? Sau a puternicului clan Volturi, care vrea să se asigure că Bella îşi urmează întocmai intenţia de a deveni nemuritoare?

În timp ce Armata Nouă, condusă de Riley (Xavier Samuel), îşi croieşte drum spre Forks şi spre Quileute, clanul Cullen şi vârcolacii trebuie să decidă dacă renunţă la conflictul instinctual şi se aliază pentru a o proteja pe Bella şi pentru a-şi proteja comunitatea de o ameninţare mai mare.

Pregătindu-se de luptă, Bella află mai multe detalii despre istoria secretă a tribului Quileute, despre ceata de vârcolaci, trecutul lui Jasper şi al lui Rosalie. Aceste cunoştinţe o vor ajuta să înţeleagă legăturile formate între lupi, să-şi recunoască dragostea pentru Jacob Black şi să contribuie la protejarea celor dragi.

Acţiunea, dragostea, prietenia, gelozia şi pasiunea care au făcut ca Amurg şi Saga Amurg: Luna nouă să aibă un succes răsunător în toată lumea, se continuă în Saga Amurg: Eclipsa. Având la bază seria de bestselleruri scrisă de Stephenie Meyer, atât romanele cât şi filmele constituie un adevărat fenomen cultural, cu fani devotaţi, care aşteaptă cu nerăbdare fiecare parte.

În mai puţin de cinci ani, Stephenie Meyer a devenit un adevărat fenomen pe plan mondial. Drepturile de traducere pentru cele patru romane din Saga Amurg s-au vândut în aproape 50 de ţări, iar pe plan mondial s-au vândut peste 100 de milioane de exemplare. Cărţile ei au stat în topul bestsellerurilor peste 142 de săptămâni şi tot acolo se găsesc în continuare.

Autoarea Stephenie Meyer spune: ,,Pentru mine, cea mai importantă temă a fost mereu  înfruntarea consecinţelor propriilor alegeri şi faptul că atât alegerile potrivite au consecinţe, cât şi refuzul de a lua o decizie. Unul dintre cele mai importante aspecte ale maturizării este că adulţii îşi dau seama că orice faptă determină nişte acţiuni şi iau în considerare totul. Bella trebuie să devină o persoană matură şi să înceapă să facă faţă consecinţele faptelor ei."

,,Eclipsa este o poveste mai amplă. Cred că Luna Nouă a fost foarte sofisticată prin implicarea sentimentelor celor trei personaje", comentează Slade. ,,Mi-am dorit să prezint Eclipsa într-un mod cât mai profund, dat fiind că avea poveşti mult mai ample. Este o carte mare şi complexă. Am simţit că şi filmul trebuie să aibă un impact mai puternic."

,,Fiecare experienţă a fost atât de diferită, cu fiecare regizor în parte, încât s-a transmis un cu totul alt sentiment. David este nemaipomenit şi ne-am potrivit de minune în multe privinţe. Ascultăm aceeaşi muzică, iar el a regizat unele dintre videoclipurile trupelor mele preferate", dezvăluie Meyer.

,,Mi se pare nemaipomenit ca noi, actorii, să avem ocazia să lucrăm în aceeaşi formulă, dar cu regizori diferiţi şi să fim în stare să ne pliem pe stilurile lor diferite. Este nemaipomenit pentru noi. Sunt deosebit de recunoscător pentru această şansă", spune Taylor Lautner.

,,Filmul este mult mai orientat către acţiune", adaugă Pattinson. ,,Luna Nouă este un film mai introspectiv şi are un ritm cu totul diferit. Eclipsa este mult mai frenetic şi trebuie să aibă un caracter mai direct în toate situaţiile, ceea ce lui David îi place. În plus, mi se pare că totul este mult mai expresiv. Scenele de luptă sunt mult mai imprevizibile şi mai sălbatice. Chiar şi scenele de dialog par mult mai directe. Cred că lumea va fi destul de mirată de ritmul alert.".

,,Deşi este ciudat, mi se pare cea mai simplă parte dintre cele trei. Nu mi-a fost deloc greu să mă întorc. Mai ales după ce am terminat Luna Nouă, care a fost o experienţă foarte cerebrală din punctul de vedere al situaţiilor prin care a trebuit să treacă Bella. Ea este mult mai abilă în filmul acesta - are mult mai multe de făcut. Este pusă în situaţii care nu au neapărat încărcătură emoţională. Am fost pusă în pericol de un milion de ori şi cred că sunt în stare să mă descurc mai bine de data asta", spune râzând Stewart.

Saga Amurg: Eclipsa explorează diferite aspecte ale dragostei: dragostea adevărată, fantezia şi posibilitatea de a fi îndrăgostit de doi oameni în acelaşi timp.

,,Eclipsa începe într-o notă înaltă, Edward şi Bella sunt împreună şi sunt fericiţi, revenindu-şi după experienţa pe care au avut-o în Italia", comentează Stewart.
,,În principiu, încă sunt vânată de vampiri, dar cea mai mare problemă din viaţa mea este capacitatea de a conştientiza că sunt nivele diferite de a iubi pe cineva. Trebuie să recunosc faţă de mine însămi că sunt îndrăgostită nebuneşte de prietenul meu cel mai bun, dar nu la fel de mult, cât de adevărata mea iubire:  Edward. Pentru mine, Eclipsa este un film despre maturizare şi despre luarea deciziilor, precum şi despre înţelegerea faptului că alegerile pe care le faci nu sunt neapărat instinctive. Oricât de mult îmi place Bella pentru că nu se teme de consecinţele acţiunilor ei, în această parte, ea se maturizează până la punctul în care e în stare să spună: Nu am întotdeauna dreptate."

,,Îmi place să mă gândesc la Eclipsa ca la apogeul triunghiului amoros", spune Lautner. ,,În Luna Nouă, Jacob îl ura cu ardoare pe Edward. Acum, în Eclipsa, când este forţat să facă echipă cu Edward pentru a o proteja pe Bella, începe să-l cunoască mai bine. În una dintre scene, cei doi au o discuţie foarte deschisă. Edward poate să-mi citească gândurile, aşa că înţelege tot ce se petrece în mintea mea, dar eu n-am nici cea mai vagă idee despre ce e în mintea lui. Aşa că îi cer să-mi spună - dacă poţi să-mi citeşti gândurile, atunci, lasă-mă şi pe mine să aflu ce e în mintea ta. Şi o face. Îmi spune ce crede, că aş fi o alegere mai bună pentru Bella decât el. Jacob apreciază faptul că i-a permis să-i afle gândurile pentru o clipă."

Lui Lautner i s-a părut foarte greu să i se împotrivească lui Pattinson pe ecran. ,,Rob este o persoană prea plăcută. (…) Trebuie să-l mai înăspresc puţin. Este foarte amuzant, pentru că eu şi Rob râdem înainte de filmarea scenei şi glumim, apoi porneşte camera şi, dintr-odată, trebuie să îl urăsc. Este o adevărată provocare."

Continuând saga în calitate de membri ai clanului Cullen îi găsim pe Ashley Greene interpretând-o pe Alice, Peter Facinelli pe Carlisle, Nikki Reed pe Rosalie, Jackson Rathbone interpretând rolul lui Jasper, Kellan Lutz pe Emmett şi Elizabeth Reaser jucând rolul lui Esme.

Actorul australian Xavier Samuel îşi face debutul cinematografic în America în rolul lui Riley.

Membrii legendarei familii Volturi – autoritatea supremă a lumii vampirilor - sunt Dakota Fanning în rolul lui Jane, o membră foarte puternică a clanului şi Cameron Bright în rolul lui Alec, fratele ei. Forţa familiei este asigurată de Charlie Bewley, în rolul lui Demetri şi de Daniel Cudmore, în rolul lui Felix.
Toţi patru sunt trimişi în nord-vestul Pacificului pentru a investiga crimele din Seattle. Fiind în zonă, ei urmăresc şi acţiunile Bellei, o problemă de mare importanţă pentru liderul lor Aro.

,,Clanul Volturi este, în lipsa unui termen mai fericit, mafia lumii vampirilor. Ei menţin pacea şi ordinea acestei lumi. Impun graniţe şi reguli, iar dacă nu respecţi cu stricteţe aceste graniţe şi reguli, te omoară", explică Facinelli. "Din păcate regulile nu sunt întotdeauna atât de clare pe cât ţi-ai dori, pentru nişte vampiri buni, ca noi. Scena luptei din Eclipsa este complexă, pentru că familia Cullen trebuie să se descotorosească de vampirii nou-născuţi, dar trebuie să facă asta înainte de sosirea clanului Volturi. După ce ajung ei, nu vor apărea decât complicaţii, pentru că nu suntem siguri de intenţiile lor. Nu ştim sigur de partea cui este de fapt clanul Volturi."

,,Cred că ideea distrugerii Bellei este destul de interesantă din punctul de vedere al lui Jane. Mi se pare nerăbdătoare şi interesată să vadă dacă poate să-i citească gândurile odată devenită vampir.", spune Fanning.

Saga Amurg: Eclipsa  a început filmările pe 17 august 2009 în Vancouver şi a continuat vreme de 11 săptămâni în numeroase locaţii din Columbia Britanică.
Multe dintre locurile împădurite din film erau îndepărtate şi cu acces limitat.

Producţia s-a desfăşurat într-o unitate principală de filmare şi una secundară, care a fost răspunzătoare pentru trei scene importante din film: începutul vânătorii dintre clanul Cullen, vârcolaci şi Victoria; secvenţa antrenamentului, în care Jasper instruieşte restul familiei şi pe lupi, iar a treia, secvenţa luptei finale dintre clanul Cullen, aliat cu vârcolacii şi vampirii nou-născuţi, precum şi înfruntarea dintre Victoria/Riley şi Edward/Bella/Seth de pe vârful înzăpezit al muntelui. Echipa de luptă, echipa de cascadori si cea de efecte vizuale au lucrat din greu pentru a aduce scenele dure pe ecran şi au ajutat actorii să lucreze cu lupii virtuali. În plus, o mare parte din acţiunea din film are loc în exterior, în vremea destul de capricioasă.

Toţi actorii implicaţi în secvenţele de acţiune au trecut prin săptămâni de antrenament specializat. Atât ei cât şi cascadorii au lucrat neîncetat pentru a interpreta luptele create special, până în punctul în care domeniul posibilului  şi al fizicii au forţat departamentul de efecte speciale să preia controlul.

Interpreţii familiei Cullen şi-au început antrenamentul în Vancouver cu cinci săptămâni înainte să înceapă filmările şi au continuat în fiecare zi pe parcursul filmărilor, atunci când le-a permis timpul. Rob Pattinson, Bryce Dallas Howard şi Xavier Samuel s-au antrenat intens în fiecare zi, aşa cum au făcut şi cei 20 de actori care i-au interpretat pe vampirii nou-născuţi.

Saga Amurg: Eclipsa a încheiat etapa de producţie la primele ore ale dimineţii zilei de 29 octombrie 2009.

Saga Amurg: Eclipsa este regizată de David Slade (30 Days of Night, Hard Candy/ Capcană fatală), după un scenariu de Melissa Rosenberg, având la bază romanul Eclipsa de Stephenie Meyer. Din distribuţie fac parte Kristen Stewart, Robert Pattinson şi Taylor Lautner.

Filmul Saga Amurg: Eclipsa va avea premiera internaţională pe 30 iunie 2010, dată de la care va putea fi vizionat în avanpremieră în Romania, iar în premieră din 2 iulie.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro