În tradiţionalul său mesaj de Crăciun, Papa Benedict s-a rugat pentru pace în suflete şi a cerut încetarea tuturor conflictelor din lume. În faţa a 100.000 de oameni, suveranul pontif a rostit Crăciun fericit în zeci de limbi, inclusiv în limba română.
Momente speciale au fost şi la Biserica Naşterii Domnului din Bethleem, locul unde a venit pe lume pruncul Iisus.
Patriarhul Ierusalimului s-a rugat ca sunetul clopotelor să fie mai puternic decât zgomotul armelor în Orientul Mijlociu, afectat de violenţă.
Şi preşedintele Statelor Unite a transmis un mesaj de Crăciun.
"Crăciun fericit tuturor! Michelle şi cu mine ne-am luat câteva clipe libere ca să vă felicităm din partea familiei noastre", a declarat Barack Obama, preşedintele SUA.
"Crăciunul este una din perioadele noastre favorite şi suntem norocoşi că putem sărbători într-o casă ca aceasta", a adăugat Michelle Obama, prima Doamnă a Americii.
Crăciun exotic pentru turiştii de pe însoritele plaje ale Australiei. Bradul a fost împodobit la malul oceanului, iar Moş Crăciun a făcut poze cu toată lumea.
Au sărbătorit Crăciunul şi soldaţii britanici şi americani, aflaţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M