Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cum ne echipăm maşinile pentru iarnă şi cât ne costă VEZI PREŢURILE

Dacă nu aveţi cauciucuri de iarnă sau lanţuri s-ar putea să nu mai aveţi voie să circulaţi pe drumurile publice. Asta pentru că parlamentarii au introdus aceste prevederi în proiectul legislativ de modificare a codului rutier. Iar pentru a şti cu aproximaţie ce buget trebuie să alocaţi pentru dotarea maşinii, vă propunem câteva oferte de preţuri.

Preţurile la anvelopele de iarnă încep de la 150 de lei şi  pot ajunge până la 1.200 de lei (fără TVA) pentru maşinile uzuale
Preţurile la anvelopele de iarnă încep de la 150 de lei şi pot ajunge până la 1.200 de lei (fără TVA) pentru maşinile uzuale / FOTO: Grup RC

Magazinele de piese auto şi service-urile oferă şoferilor câteva sfaturi despre cum ar trebui să-şi pregătească autoturismele pentru iarnă.

"Aceasta implică în primul rând o verificare generală, care presupune:  verificarea lichidului de răcire, verificarea sistemului de iluminare,  înlocuirea lichidului de parbriz cu unul adecvat temperaturilor scăzute, verificarea sistemului de climatizare, verificarea sistemului frânare şi verificarea mecanică generală", a declarat pentru REALITATEA. NET Monica Necula, director de comunicare la Colina Motors.

"Costurile pentru această verificare sunt cuprinse intre 150 si 200 lei (TVA inclus)", a adăugat Monica Necula.

Preţurile pentru echiparea autovehiculului cu anvelope de iarnă diferă în funcţie de modelul maşinii, de dimensiuni şi de calitatea anvelopelor. Astfel, preţurile încep de la 150 de lei şi  pot ajunge până la 1.200 de lei (fără TVA) pentru maşinile uzuale.

De exemplu, pentru un Logan, o anvelopă de calitate este aproximativ 200 de lei, un set de 4 anvelope ajungând astfel la 800 de lei. Manopera, adică montatul anvelopelor şi echilibrarea, costă în jur de 150 de lei, fără TVA. Dacă tragem linie, costul pentru anvelopele de iarnă pentru Logan ajunge la 950 de lei, fără TVA.

Pentru un Ford Fiesta preţurile anvelopelor încep de la 175 de lei şi pot ajunge, la modelele Ford, până la 800-1.000 lei.

Anvelopele nu sunt singurul lucru de care şoferii trebuie să ţină cont atunci când vine vorba de sezonul rece. De asemenea, ei sunt sfătuiţi să verifice lichidul de frână (acesta se poate completa - 0,5 l - 1 l  - 15 lei/1 L fără TVA, pentru Logan, să verifice bateria de la maşină. Preţul acesteia variază între 250 şi 300 de lei fără TVA, diferenţa fiind dată de producător. Mai trebuie verificate procentul de antigel, plăcuţele de frână, care costă între 50 şi 100 de lei fără TVA, bucşele şi lamele ştergători (30 - 50 de lei setul, fără TVA).

O asfel de verificare la un service costă în jur de 50 de lei fără TVA.

De asemenea, oricărui şofer nu trebuie să-i lipsească kitul minimal. Mai exact, racleta (5-15 lei), spray pentru degivrat parbriz/incuietori (5-15 lei), lanţuri pentru roţi (150 - 800 de lei) şi cablul de remorcare.

În ceea ce priveşte costurile pentru pregătirea maşinilor de mare tonaj pentru anotimpul rece, acestea nu pot fi aproximate pentru că acestea folosesc tot timpul anului doar un tip de anvelope.

Dacă veţi fi tentat să faceţi economie la anvelope, gândindu-vă să luaţi second-hand, specialiştii vă sugerează să nu o faceţi.

"Nu se recomandă achiziţia şi montarea anvelopelor second - hand deoarece maşina care le-a avut ar fi putut avea probleme la direcţie, de aici rezultând o uzură neuniformă pe suprafaţa anvelopei. Posibil ca acele anvelope să fi fost fabricate cu mai mult timp în urmă şi materialul să fie îmbătrânit, neavând garanţie, etc. Aceste dezavantaje pot avea ca efect explozia anvelopei, iar pe timp de iarnă, acest lucru conduce la accidente grave", a declarat pentru REALITATEA. NET Cristian Muntean, directorul Asociaţiei Societăţilor de Service Auto din România (ASSAI).

Pentru camioane nu se poate face un calcul în ceea ce priveşte anvelopele de iarnă, pentru că acestea folosesc un singur tip pe tot parcursul anului.

"Anvelope de iarnă la camioane nu există. Noi avem anvelope all seasons, ca şi compoziţie, reacţie, dilatare iarnă - vară, pe care le folosim în timpul anului. Ceea ce face diferenţa între a folosi un tip de anvelopă sau altul este utilizarea capului capului tractor, respectiv a semiremorcii. Din acest punct de vedere sunt mai multe categorii. De exemplu on-off, pentru asfalt/piatră, anvelope cu profil de carieră, anvelope regionale, care merg exclusiv pe asflat. Aceste tipuri sunt în funcţie de modul de utilizare", a declarat pentru REALITATEA.NET Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu.

"Cei care au gândit noua prevedere din codul rutier, potrivit căreia camioanele trebuie să fie dotate cu cauciucuri de iarnă,  trebuie să desfacă această schemă logică şi să ne explice pe ce axă trebuie să ne utilăm cu anvelope de ianră, ce profil trebuie să aibă acele anvelope. Obligaţia este de a avea lanţuti, iar acele lanţuri trebuie utilizate în pantă, zone de munte, unde zăpada este afânată", a adăugat Augustin Hagiu.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro