Bănăţenii purtau „părul lung, cu cărare pe frunte, atârnând pe tâmple atât de jos, că de multe ori ajunge cu o jumătate de palmă până sub bărbie; în unele ţinuturi se socoteşte drept o frumuseţe când îl înnoadă de vârfuri”, potrivit historia.ro.
În antiteză cu imaginea românilor cu plete, apare portretul muntenilor realizat de Anton Maria del Chiaro, care nota că aceştia poartă părul scurt, în timp ce membrii clerului obişnuiesc să-l poarte lung. În schimb, laicii poartă fie barbă, fie mustaţă.
Pentru perioada de până în secolul al XVII-lea, informaţiile provin exclusiv din portretele şi frescele realizate în epocă. În Ţara Românească, până la sfârşitul secolului al XVI-lea, s-a purtat preponderent părul lung, trecut de umeri. Dintre domnii care au în acest mod podoaba capilară pot fi amintiţi Vlad Ţepeş, Radu Paisie, Radu cel Mare sau Mircea Ciobanul. În Moldova, în schimb, părul lung s-a purtat mai rar şi doar până în jurul anilor 1570-1580, exponenţi ai acestei mode fiind Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea şi Ştefan al IV-lea. Mai des a fost preferat părul scurt, acest port fiind folosit de domnitori precum Petru Şchiopul.
Totuşi, moda care a persistat în întreg Ev Mediu românesc a fost cea a părul purtat la dimensiuni medii, în general până la umeri. Acest port poate fi observat atât la boieri, cât şi la domni ca Mircea cel Bătrân sau Petru Rareş.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M