Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cum i-a răspuns Băsescu lui Netanyahu la întrebarea ce mai face: "Bine, ca oamenii aflaţi în criză"

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit miercuri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, care l-a întrebat pe şeful statului "ce mai face", acesta răspunzând că este "bine, ca oamenii aflaţi în criză".

Traian Băsescu a avut un scurt schimb de replici cu Benjamin Netanyahu după primirea oficială la Palatul Cotroceni
Traian Băsescu a avut un scurt schimb de replici cu Benjamin Netanyahu după primirea oficială la Palatul Cotroceni / FOTO: Grup RC

Scurtul schimb de replici a avut loc în holul de primiri al Palatului Cotroceni, înainte ca cei doi oficiali să înceapă întrevederea bilaterală. Netanyahu şi-a exprimat bucuria de a-l reîntâlni pe Traian Băsescu şi l-a întrebat ce mai face. "Bine, bine. Ca oamenii aflaţi în criză", a răspuns şeful statului râzând.

Jerusalem Post a relatat, în urmă cu câteva săptămâni, că premierul israelian va vizita România, dar şi Bulgaria, Polonia şi Ungaria, în condiţiile în care ONU urmează să se pronunţe în septembrie asupra unei eventuale recunoaşteri a statului palestinian.

Polonia şi Ungaria se numără printre cele 18 ţări care au votat, alături de Israel, împotriva rezoluţiei ONU din noiembrie 2009 privind adoptarea raportului Comisiei Goldstone consacrat operaţiunii din Gaza. România şi Bulgaria se numără printre cele 44 de ţări care s-au abţinut, a precizat Jerusalem Post.

Potrivit unor surse diplomatice, Israelul încearcă să obţină o "minoritate critică" de 60 de ţări democratice care să voteze împotriva recunoaşterii statului palestinian, ceea ce ar diminua importanţa morală a demersului.

România a recunoscut statul palestinian a doua zi după proclamarea sa, care a avut loc la 15 noiembrie 1988, la Alger, prin Declaraţia de Independenţă adoptată de Consiliul Naţional Palestinian (parlamentul palestinian din exil), potrivit MAE.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro