Victimă a lui Traian Băsescu sau încercare a Puterii de a abate atenţia de la scăderea pensiilor şi salariilor. Aşa descriu reprezentanţii PSD şi PNL arestarea patronului OTV, Dan Diaconescu. "Cod portocaliu de atenţionare pentru prietenii lui Traian Băsescu. Asta pare să fie concluzia acestor zile, inclusiv dacă te uiţi la cazul Dan Diaconescu. Un om care a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta să se realeagă este acum ţinta furiei (încă prea puţin explicată) a apropiaţilor preşedintelui – mă refer aici la procurorii numiţi de domnia sa în ultimii ani", scrie fostul premier Adrian Năstase pe blog.
“Am încă mare încredere că această perdea de fum nu are scopul de a acoperi eventuale decizii care au legătură cu tăierile de pensii şi de salarii, care încă reprezintă o miză nerezolvată de actuala putere”, adaugă acesta.
Colegul său de partid, Ioan Chelaru are aceeaşi explicaţie: “Este un spectacol ieftin, în perioada în care populaţia e preocupată de criză. Este o altă manevră pe care o face puterea pentru a determina atragerea atenţiei pe chestiuni care nu sunt importante. Nu cunoaştem detaliile din dosarul care privesc postul de televiziune”.
Nici liberala Alina Gorghiu nu crede altceva: “Arestările astea în direct au devenit deja un obicei de a abate atenţia de la subiectele zilei. Asta cred că se întâmplă şi acum: ni se dă altceva de tocat, de publicat în ziare şi de vorbit pe la întâlniri cu prietenii… . De ce să ne concentrăm pe faptul că trăim prost, în contrast flagrant cu ceea ce ni s-a dorit în campanie, nu? Mai bine primim subiecte senzaţionale. Unii spun că sunt simple speculaţii toate astea, alţii se întreabă dacă de-abia acum a aflat DNA-ul de chestiunile necurate din televiziunea poporului”, scrie Gorghiu pe blog.
Cum explică Opoziţia arestarea lui Diaconescu: Puterea vrea să abată atenţia de la scăderea pensiilor şi salariilor
PUBLICAT
Miercuri, 23 Iunie 2010 08:46
ACTUALIZAT
Miercuri, 23 Iunie 2010 20:53
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
D.D.
Reprezentanţii PSD şi PNL au aceeaşi teorie atunci când sunt solicitaţi să comenteze arestarea patronului OTV, Dan Diaconescu. Ce-i drept, în scenarii intră din când în când şi Traian Băsescu.
Adrian Năstase deplânge soarta lui Diaconescu / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M