Astfel, din discuţiile telefonice purtate între cei doi inculpaţi la datele de 2-5 august 2011, rezultă că, inculpatul A. S. îi cere explicaţii inculpatului S.C.pentru că „nu s-a prezentat la întâlnire”, reacţia imediată a inculpatului S.C., a fost aceea de a efectua , succesiv, două plăţi către Cabinetul de avocatură A. M.(în datele de 5 şi 12 august 2011. Din actele dosarului mai rezultă că, la aceeaşi dată, contactându-l telefonic pe inculpatul S.C.M., învinuita A. M. îi precizează acestuia că „i-a spus şeful că e în zonă şi să-l caute”, referirea fiind la inculpatul A. S., cel cu care S.C. tocmai avusese contactul telefonic.
De asemenea o altă tranşă de plată, cea din luna septembrie 2011, s-a efectuat tot într-un context determinat de inculpatul A. S.. Astfel, la data de 15 septembrie 2011, inculpatul S.C.este anunţat de o angajată a SC B. V. despre faptul că, deşi au depus la Primăria Cluj Napoca documentele necesare pentru obţinerea unei recomandări necesare în activitatea societăţii, inculpatul A. S. e refuzat semnarea actului. Aflând această împrejurare, inculpatul S.A cerut angajatei să-l lase pe el să se ocupe de problemă a doua zi, când s-a deplasat mai întâi la domiciliului învinuitei A. M., a efectuat o plată bancară a tranşei de plată aferente lunii septembrie 2011, după care l-a contactat telefonice pe inculpatul A. S. şi a stabili o întâlnire la biroul acestuia din Primărie. În aceeaşi zi, Primăria municipiului Cluj Napoca, sub semnătura inculpatului A. S., a emis recomandarea solicitată de SC B. V., exact în forma cerută de reprezentanţii societăţii (fila 294, volI, dos. u.p.)”, se arată în motivarea arestării primarului Clujului, Sorin Apostu.
Cum condiţiona Apostu semnarea actelor de la primărie de plata tranşelor în contul nevestei
PUBLICAT
Miercuri, 16 Noiembrie 2011 11:41
ACTUALIZAT
Miercuri, 16 Noiembrie 2011 11:45
SURSA
REALITATEA.NET
Din motivarea arestării primarului Clujului reiese că Sorin Apostu condiţiona semnarea de acte ale municipalităţii de plata unor tranşe în conturile firmei de avocatură ale soţiei sale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M