Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Cum combate Blejnar corupţia în vămi: roteşte cadrele la Garda Financiară

Garda Financiară a decis rotirea cadrelor din vămile Nădlac, Borş şi Giurgiu pentru a eficientiza monitorizarea achiziţiilor intracomunitare şi pentru a preveni corupţia, a declarat joi comisarul general adjunct Sorin Florea, menţionând că măsura a fost luată încă de acum o lună.

Garda Financiară roteşte cadrele din vămile Nădlac, Borş şi Giurgiu pentru a preveni corupţia
Garda Financiară roteşte cadrele din vămile Nădlac, Borş şi Giurgiu pentru a preveni corupţia / FOTO: ronduldesibiu.ro

"Ca măsură de eficientizare a acţiunilor, preşedintele ANAF a ordonat un mecanism de rotire la frontierele cu Uniunea Europeană a comisarilor care monitorizează achiziţiile intracomunitare. Au fost aduşi comisari din judeţele limitrofe judeţelor Arad, Bihor şi Giurgiu pentru a exista o eficienţă a monitorizării şi a muncii pe care o depunem în frontieră. Măsura are şi un rol preventiv, de a eradica corupţia în rândul angajaţilor", a spus comisarul general adjunct al Gărzii Financiare, Sorin Florea.
Măsura a fost luată în urmă cu aproximativ o lună, Garda Financiară asigurându-le comisarilor cazarea în hoteluri din apropierea punctelor de frontieră.

"Ei fac prin rotaţie şi sunt schimbaţi săptămânal. Într-o săptămână se rotesc 50 de comisari în cele trei puncte de frontieră unde traficul este mai important şi mă refer la Nădlac, Borş şi Giurgiu. Comisarii fac ture de câte 12 ore", a adăugat Florea.

Potrivit comisarului general adjunct, în instituţie lucrează 1.076 de comisari, dar pentru eficientizarea acţiunilor ar mai fi nevoie de încă 1.000.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro