O decizie a C.I.A. a dus la înfiinţarea Oficiului de Coordonare Politică (O.P.C.), care, sub conducerea lui Frank Wisner, avea misiunea de a recruta refugiaţi români aflaţi în Germania, Austria şi Iugoslavia şi crearea unor reţele de agenţi ai serviciilor secrete britanice şi americane în ţările din blocul sovietic. Aceasta, cu aprobarea preşedintelui SUA, Harry Truman, şi cel al Franţei, Vincent Auriol, notează romanialibera.ro, care citează Anuarul de Istorie Orală - vol.VIII.
Astfel, s-a ajuns şi la legionarii grupaţi în jurul lui Horia Sima. Oferta franco-americană a fost primită cu entuziasm de liderii legionari, consideraţi de serviciile secrete occidentale drept "total anticomunişti".
Au fost recrutaţi 100 de voluntari, 50 pentru paraşutare în România şi 50 pentru susţinerea lor din afara graniţelor ţării. Ei fiind instruiţi referitor la tot ce depindea de buna desfăşurare a activităţii lor: mânuirea aparaturii, alfabetul Morse, salturi cu patraşuta etc.
În sfera obiectivelor lor au intrat: cunoaşterea mişcării de rezistenţă, furnizarea de informaţii despre armata română şi despre cea sovietică, încurajarea luptătorilor din munţi şi multe altele. Legionarii voluntari au fost pregătiţi în Italia şi Grecia. Şeful operaţiunilor secrete al CIA, Gratien Yatsevich, declara că operaţiunile desfăşurate în România s-au aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse alocate.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M