Cei doi ziarişti de la Sunday Timies deghizaţi "reprezentau" un grup de bănci. Intenţia lor era să influenţeze o lege a Comisiei Europene. Comisia dorea să scurteze de la patru săptămâni la o săptămână perioada în care unui cetăţean i se poate restitui un depozit bancar. Lobbyiştii încercau menţinerea perioadei de patru săptămâni şi pentru acesta aveau nevoie de un amendament în Comisia juridică din Parlamentul European.
În luna decembrie, europarlamentarul român Sebastian Bodu, în comisie, îşi exprimă intenţia de a depune un astfel de amendament. "Erau zece persoane de faţă", a declarat Bodu, pentru Gândul. Bodu ne-a explicat că a făcut această propunere după ce s-a interesat "în industria de banking" şi a constatat că este "un amendament de bun simţ". "N-a venit nimeni la mine, nicio firmă de lobby, nimeni. Am depus acest amendament din proprie voinţă, deoarece eu am lucrat în banking şi ştiu cum merg lucrurile".
Ce legătură este între Severin şi Bodu? Potrivit celor doi, au purtat o discuţie despre amendamentul respectiv de abia în februarie, deci la două luni după ce Bodu anunţase că-l depune. "Asistenta lui Severin i-a trimis asistentei mele amendamentul şi mi-a solicitat o întâlnire. Am vorbit în aeroport joi seara despre acest subiect". Bodu spune că a fost oarecum surprins de sprijinul lui Severin pentru acest amendament şi menţionează că i-a replicat: "Măi, ăsta e un amendament de dreapta".
Sebastian Bodu neagă implicarea sa: "Nu e nicio legătură între mine şi banii luaţi de Severin. Este o pură coincidenţă că Severin a venit la mine cu chestia asta. Nici măcar n-am bănuit că el a semnat un contract".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M