Potrivit ziarului Adevărul, vârsta de 23 de ani l-a găsit pe Nicolae Ceauşescu închis în Fortul 13 de la Jilava. Îndrăgostit fiind, la fel ca orice tânăr de vârsta lui, Ceauşescu găseşte o posibilitate să înşele vigilenţa supraveghetorilor.
"În timpul şederii la Jilava, obţinând posibilitatea să merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii, am făcut o mare greşeală mergând împreună cu o "tovă" la o casă technică unde erau nişte cunoscuţi de ai noştri", notează acesta într-un chestionar, la rubrica sancţiuni de partid.
Nici în fişa de cadre a "tovei", escapada amoroasă a celor doi nu a rămas nesancţionată.
Episodul este notat şi în documentele unei comisii de verificare, care dezvăluie, în schimb, nu numai că a Elena a primit un avertisment, ci că aceasta a fost chiar suspendată din muncă. Elena Răceanu, o tovarăşă aflată în acelaşi sector de activitate ca şi soţia dictatorului, o descria pe Ceauşeasca astfel: "Aşa cum îmi amintesc, dânsa era o fată tânără, dar bună, numai în conspiraţie a avut multe abateri serioase, pentru care dânsa a primit critică şi pedeapsă de partid (nu mai amintesc ce). Ea era logodită cu tov. Ceuşescu care atunci era în închisoare, deşi organizaţia i-a interzis să mai aibă legătură cu tov. Ceauşescu pentru că periclita organizaţia".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M