Cum a ajuns Delta un paradis aproape pierdut VIDEO

Cea mai mare parte a Deltei Dunării, adică 2540 de km pătraţi, o suprafaţa aproape egală cu cea a Belgiei se află în România. În fiecare an, cele 67 de milioane de tone de aluviuni adaugă 40 de mp la teritoriul Deltei. Mirifica lume a apelor pare un cadou făcut de providenţă românilor. Numai că, cel puţin de la Revoluţie încoace, în pofida tuturor modificărilor legsislative sau poate tocmai din cauza lor, Delta Dunării se degradează iremediabil...

Din cele mai vechi timpuri, păienjenişul de gârle, grinduri şi lacuri a fost un loc ideal pentru fugari şi persecutaţi. Astfel, în Antichitate, aici se retrăgeau grecii pontici în caz de restrişte, dar şi geţii intraţi în conflict cu autorităţi tribale. Ultimii refugiaţi sunt ruşii lipoveni. Veniţi în Deltă în sec XVII, în urma persecuţiilor lui Petru cel Mare, ei erau cei care refuzaseră reforma bisericii ortodoxe impusă de ţar.

În cele 17 localităţi ale Deltei locuiesc în zilele noastre circa 15000 de oameni dintre care 12500 sunt români, 1500 lipoveni şi restul alte minorităţi. Majoritatea trăieşte din pescuit sau turism, ambele activităţi având însă un impact negativ asupra florei şi faunei. În această ţară a stufului, rogozului şi salciei pitice trăiesc 350 de specii de păsări şi 45 de specii de peşti.

Cauza principală a problemelor Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este interacţiunea dintre natura sălbatică şi activităţile umane. Eforturile autorităţilor şi ONG-urilor care încearcă de 20 de ani să armonizeze relaţia om-deltă s-au dovedit până acum ineficiente. O scurtă enumerare a problemelor din deltă ne poate arăta gravitatea situaţiei.

Braconajul şi pescuitul intensiv sunt poate cele mai grave fenomele. Legislaţia stufoasă şi neclară, numărul mic al agenţilor ecologi au adus ecosistemul la limita de jos a dezechilibrului. Astfel, braconierii se consideră stăpânii de necontestat ai deltei.

Pagubele produse de braconieri sunt inestimabile având în vedere că imensa întindere este atacată zi şi noapte, chiar şi în perioadele de prohibiţie cu felurile scule. De la nevinovata undiţă, la aparatele electrice sau prajitoare, cum le spun localnicii. Nici nu ar putea fi altfel, având în vedere că un agent ecolog trebuie să păzească nici mai mult, nici mai puţin de 128.000 de ha de deltă. Este evident o sarcina imposibilă chiar şi pentru Superman. În plus, aceşti oameni, despre care se presupune că ar trebui să îşi impună autoritatea, nu dispun de nicio armă de autoapărare.

Există şi nuanţe când vorbim despre braconaj. Una este să prinzi două kg de caras pentru ciorba zilnică şi alta este să caputezi o barcă de peşte pe zi. Argumentul cel mai des invocat de cei prinşi în flagrant este... sărăcia.

Vânătoarea şi braconajul cinegetic contribuie şi ele la tranformarea paradisului în infern.

Chiar la intrarea în Deltă, oraşul Tulcea îşi aruncă mizeria neepurată direct în Rezervaţia Biosferei DD. Astfel, prezenţa metalelor grele în carnea peştilor n-ar trebui să mai mire pe nimeni. Gunoiale nebiodegradabile, care fie plutesc pe apele Dunării, fie sunt lăsate de turişti pe maluri, transformă Delta într-o uriaşă groapă de gunoi. Mai mult, nici pentru deşeurile generate de localităţile deltei nu s-a găsit încă o soluţie cu adevărat ecologică.

Caras peste pupăză, în deltă se construieşte haotic si fără autorizaţie, nerespectându-se arhitectura specificată prin lege. Deşi pentru unii poate părea minor acest aspect, pentru turistul venit în Deltă să regăsească o anumită atmosferă, inflaţia de termopane şi balustrade de oţel constituie o dezamăgire. După toate relele pe care omul le-a adus în deltă, în ultimul timp, mama natura dă şi ea o lovitură.

Peste toate acestea, urletul sutelor de cai putere al bărcilor cu motor te fac să crezi că eşti în centrul Capitalei nicidecum în mijlocul naturii. Deşi în toate rezervaţiile naturale din lume, turiştii pot străbate numai anumite trasee tocmai pentru a proteja natura, prin delta noastră bărci, bărcuţe, vaporaşe pline cu vizitatori pătrund în inima ecosistemului. De anul acesta, turistul are o alternativă clară şi lipsită de lux la fitzele din ultimii ani. Bărcile de lemn, cu vâlse, conduse chiar de ei.

Şi, pentru că Delta nu putea rămâne tributară bărcilor cu motor, asociaţia Ivan Patzaichin a dat la apă în această lună, o ambarcaţiune coborâtă parcă din filemele alb negru. O combinaţie inspirată între canoe şi lotcă. Canotca, cum se numeşt această barcă de lemn a fost patentată de, cine altul, decât Ivan patzaichin. Omul Dunării, ajuns de la Mila 23, pe cele mai înalte podiumuri din lume creat o bicicletă pe apă pentru turiştii care vor să guste frumuseţea Deltei.

Omul-pagaie, cum a fost numit, cu respect de unii, îşi aminteşte cum a început povestea lui. Şi o spune, natural, fără aere de vedetă, conducând el însuşi, canotca, în materialul VIDEO.