Asociaţia Civic Media a depus ieri, la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, o listă cu 200 de jurnalişti din presa centrală al căror trecut urmează să fie cercetat. CNSAS va trebui să stabilească dacă aceştia au făcut poliţie politică sau dacă au avut legături cu fosta Securitate.

Asociaţia Civic Media şi alte două organizaţii din Bulgaria au lansat operaţiunea "Cu vocile curate". Ele îşi propun să îi demaşte pe acei jurnalişti care au colaborat cu fosta Securitate. Civic Media a cerut CNSAS să facă publice, pe Internet, dosarele tuturor ziariştilor şi membrilor organizaţiilor non-guvernamentale care au avut legături cu structurile fostei securităţi.

În Bulgaria, două organizaţii nonguvernamentale ale ziariştilor au declanşat o campanie asemănătoare în urma căreia au fost depistaţi şase jurnalişti care au făcut poliţie politică. În cazul în care se vor semnala şi în România cazuri similare, reprezentanţii Civic Media susţin că eventualele sancţiuni ar putea veni numai din partea instituţiilor de presă.