De 18 ani, România se chinuie să îşi scoată faţa în lume. Şi tot de 18 ani, autorităţile încearcă să creeze un brand de ţară care să ne ridice în ochii occidentalilor. În acest an, guvernanţii vor să o ia de la capăt şi au alocat 16 milioane de euro.
7 milioane de euro va investi guvernul în acest an pentru promovarea turistică a României. Din aceştia aproximativ 2 milioane de euro se vor cheltui pentru crearea unui brand de ţară. În plus, statul cheltuie alte 9 milioane de euro pentru promovarea României în Italia şi Spania.
De la Fabricat în România, trecând prin eterna, fascinanta şi mereu surprinzătoarea României, culminate anul trecut cu Fabulospirit. Încercările autohtone de a urni bolovanul greu al brandului de ţară au sfârşit în acelaşi fel.
Cinci angajaţi ai ANT, anchetaţi de DNA
Raportul Direcţiei de Control a Guvernului a scos la iveală nereguli legate de contractele de promovare turistică a României, nereguli în care ar fi fost implicată chiar fosta Autoritate Naţională pentru Turism. Cinci angajaţi ai instituţiei sunt acuzaţi de procurorii anticorupţie că au încheiat un contract cu o firmă care a prezentat o ofertă mai slabă decât a celorlalţi participanţi la licitaţie.
Firma trebuia să realizeze cinci clipuri de promovare, însănici unul nu a fost difuzat pentru că nu avea sunet. Statul a plătit pentru ele 1,3 milioane de euro. În 2001, "Fabricat în Romania" voia să pună o ştampilă de calitate produselor româneşti. Patronii au contribuit cu milioanele, însă în 2005 proiectul a dat faliment. Albumul de promovare "Eterna şi fascinanta Românie" a costat statul şase milioane de dolari, iar campania Ministerului Turismului, "România mereu surprinzătoare" încă 1,7 milioane de dolari. Sloganul a fost anulat anul trecut pentru că nu comunica esenţa României. Prin urmare s-a trecut la Fabulospirit. Program iniaţiat în 2007, la care s-a renunţat însă după schimbarea ministrului de Externe.
Foto: romaniatrip.com





Cu milioane de euro destinate promovării, România rămâne o ţară fără brand
Sambata, 09 Februarie 2008 08:19
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Turismul românesc va genera servicii de 11 miliarde de euro în următorul deceniu
Joi, 09 August 2007 12:06 - Târguri de turism şi băuturi, la Romexpo
Joi, 18 Octombrie 2007 07:41 - O firmă de turism a dat în judecată PSD pentru neplata unor călătorii
Marti, 23 Octombrie 2007 18:28 - Sibiul a încasat 200 de milioane de euro din turism de când este Capitală Culturală Europeană
Miercuri, 28 Noiembrie 2007 11:53 - Turismul de afaceri va avea o creştere de 10% în următorii ani
Luni, 31 Decembrie 2007 11:36 - Turismul stomatologic aduce mii de britanici şi germani în cabinetele din estul Europei
Duminica, 20 Ianuarie 2008 09:34 - Numărul de turişti la nivel mondial a atins în 2007 un record de 898 milioane vizitatori
Marti, 29 Ianuarie 2008 18:33 - Portal pentru promovarea turismului românesc
Luni, 25 Februarie 2008 13:26
Comentariile cititorilor
1. CONSTANTIN GABRIEL
Sambata, 09 Februarie 2008 12:23
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Varujan Vosganian: Anul agricol 2008 va fi foarte bun
Astazi, ora 03:04Invitat la emisiunea "3x3'", realizată de Stelian Tănase, ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a încercat să explice românilor de ce nu trebuie să se teamă de scumpiri. Impactul creşterii preţului gazelor cu 20 la sută în...
Leul s-a apreciat în raport cu euro timp de aproape 10 şedinţe consecutive
Astazi, ora 01:03Leul a intrat în perioada de graţie. Moneda naţională s-a apreciat în raport cu euro, timp de aproape 10 şedinţe consecutive. Astfel, în această perioadă, leul s-a scumpit cu aproximativ 60 de bani şi a ajuns, pe piaţa...
Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi?
Sambata, 05 Iulie 2008 10:22Noua modalitate de calcul a facturii la gaze, în funcţie de cantitate şi de calitate, încinge spiritele. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că nu pot verifica calitatea gazului. Diferenţa de preţ dintre un gaz bun şi unul prost...
Se scumpesc creditele în euro
Astazi, ora 03:07Bancherii din România îşi fac deja calcule de majorări ale dobânzilor după ce Banca Centrală Europeană a crescut dobânda-cheie cu 0,25 de puncte procentuale, la 4,25 la sută, din cauza inflaţiei prea mari. Cele mai multe...
Asociaţii Porsche România au hotărât divizarea parţială a companiei
Vineri, 04 Iulie 2008 22:12Asociaţii Porsche România au decis ca societatea să fie divizată parţial si au împuternicit administratorii acesteia să semneze transferul unei părţi a patrimoniului societăţii către Porsche Immobilien SRL, se arată...
Plătitorii taxei auto îşi pot înmatricula maşinile fără să mai ia în calcul taxa de poluare
Sambata, 05 Iulie 2008 13:00Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile au semnat un ordin comun prin care persoanele care au plătit taxa auto până la finalul lunii iunie îşi pot înmatricula maşinile fără...
Cele mai CITITE din Economie
- Plătitorii taxei auto îşi pot înmatricula maşinile fără să mai ia în calcul taxa de poluare (1618)
- Ziua: Banii percepuţi populaţiei pe gazele naturale ajung în buzunarele "băieţilor deştepţi" (800)
- Un arădean a primit diferenţa de bani între vechea şi noua taxă auto (740)
- Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi? (739)
- Un raport secret al Băncii Mondiale dezvăluie că biocarburanţii sunt vinovaţi de scumpirea alimentelor (546)
Cele mai VOTATE din Economie
- Un raport secret al Băncii Mondiale dezvăluie că biocarburanţii sunt vinovaţi de scumpirea alimentelor (3.76/5)
- Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi? (3.76/5)
- Ziua: Banii percepuţi populaţiei pe gazele naturale ajung în buzunarele "băieţilor deştepţi" (3.48/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Factura la gaze se calculează în funcţie de calitatea gazelor - Cum comentaţi? (36)
- Varujan Vosganian: Anul agricol 2008 va fi foarte bun (8)
- Plătitorii taxei auto îşi pot înmatricula maşinile fără să mai ia în calcul taxa de poluare (4)
- Se scumpesc creditele în euro (2)
- Leul s-a apreciat în raport cu euro timp de aproape 10 şedinţe consecutive (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Acces doar cu buletinul la nunta lui Cristi Chivu şi a Adelinei Elisei
Astazi, ora 09:02Astăzi are loc nunta anului în fotbalul românesc, între Cristi Chivu şi Adelina Elisei. La Palatul Ştirbei se fac ultimele pregătiri pentru petrecerea la care vor veni multe nume importante din fotbalul european. Invitaţii vor...
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE
- Mircea Geoană: PD-L e ca o broscuţă cu gură mare
- Şoferii începători, pericol în trafic - Cunoşti cazuri de acest gen?
- Patru case din comuna Colibaşi, mistuite de flăcări
- Un raport secret al Băncii Mondiale dezvăluie că biocarburanţii sunt vinovaţi de scumpirea alimentelor
- Caniculă în primele zile ale săptămânii viitoare - până la 37 de grade în sudul ţării
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Mircea Rednic îl vrea pe fundaşul muntenegrean Nikola Vujadinovici
- Tenis: Surorile Williams s-au impus în proba de dublu la Wimbledon
- Site-ul oficial al lui Chelsea a postat cele mai frumoase poze ale ultimului an - Galerie Foto
- PSG insistă să-l ia de la Auxerre pe Daniel Niculae
- Roman Abramovici recunoaşte că a făcut averea prin corupţie
- Nuntă în stil islamic: chiar şi dacă mireasa are doar 1 an
Trimite-ne mesaje
![]() |
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 28 °C | 33 °C |
| Arad | 28 °C | 28 °C |
| Bacău | 27 °C | 31 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 31 °C |
| Constanţa | 27 °C | 32 °C |
| Europa | 06.07 | |
| Atena | 37 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 30 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 20 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6139 RON |
| 1 USD | 2.3021 RON |
| 1 GBP | 4.5633 RON |
| 1 CHF | 2.2442 RON |
| 100 HUF | 1.5457 RON |
| 100 JPY | 2.156 RON |
| 1 BGN | 1.8477 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








