Dincolo de a prezenta declaraţiile oficialilor de la Bucureşti, legate de aderarea la Uniunea Europeană, agenţiile străine de presă sunt interesate şi de părerea simplilor cetăţeni români, care ar urma să devină europeni cu acte în regulă de la începutul anului următor. O echipă de la Associated Press a mers în Băicoi, la 80 de kilometri nord de Bucureşti, şi a stat de vorbă cu localnicii despre schimbările la care se aşteaptă după aderare.

Associated Press menţionează, chiar la începutul articolului, că agricultura este o parte importantă a economiei româneşti, dar ne cam lipsesc banii, iar utilajele sunt învechite. Unii dintre ţăranii cu care au stat de vorbă jurnaliştii străini la târgul de duminică din Băicoi privesc cu optimism integrarea.

Cei mai mulţi se tem însă, că, după integrare, nu-şi vor putea moderniza fermele la standardele europene şi că nu vor putea ţine pasul cu concurenţii.

Associated Press îşi încheie articolul precizând că România şi Bulgaria vor fi, după 1 ianuarie 2007, săracii Europei şi că riscă sancţiuni dacă nu vor respecta, în continuare, angajamentele asumate.