Editorialistul Cristian Tudor Popescu a vorbit, la Realitatea TV, despre întărirea poziţiei lui Barack Obama, aflat în campanie electorală pentru un al doilea mancat la Casa Albă, în contextul uciderii lui Osama bin Laden.
"Mi se pare important că preşedintele Barack Obama obţine o poziţie întărită, îi cresc şansele pentru un al doilea mandat. Cred că cheia a ceea ce s-a întâmplat acum cu Osama bin Laden se află cu câteva luni înainte, în Egipt. În momentul în care, după ezitări ale administraţiei americane, ale unui ambasador şi chiar ale departamentului de stat în legătură cu necesitatea ca Hosni Mubarak să plece, preşedintele Obama a intervenit decisiv, fără ezitare, şi i-a recomandat acest lucru, în termeni diplomatici, dar fermi, lui Mubarak. Aşa cum, şi acum, inflexibil, îi transmite lui Muammar Gaddafi", a spus Cristian Tudor Popescu.
"Este o nouă politică a Statelor Unite în raport cu lumea arabă, cu lumea ismalică, pe care preşedintele Obama a iniţiat-o în faţa valului de revolte transformate în revoluţii din lumea arabă", a mai spus jurnalistul.
Acesta a afirmat că, astfel, Statele Unire renunţă la "un model care a funcţionat ani de zile, cu regimuri artificiale susţinute de Washington în aceşti ani, în aceste ţări arabe".
"Uciderea lui Osama bin Laden vine să diminueze un motiv de şantaj al acestor dictatori arabi, Mubarak, ben Ali, Gaddafi. Toţi aceştia invocă sau invocau pericolul Al-Quaeda", a spus Cristian Tudor Popescu.
"Acum se produce o separare. Americanii nu mai sprijină aceste regimuri (arabe, n.r.), dimpotrivă, s-ar putea spune că sunt de partea revoluţionarilor din aceste ţări arabe. Aceasta este cea mai importantă modalitate de a tăia justificare şi popularitatea reţelei Al-Quaeda. Omorârea lui bin Laden este o operaţiune auxiliară, după părerea mea, care vine în ajutorul acestei noi linii fundamentale de politică externă americană", a completat jurnalistul.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M