CTP: Eminescu nu era religios / Foto: grupRC

Cristian Tudor Popescu a declarat în direct la Ora de Foc, că nu crede că ar trebui luată în consideraţie canonizarea lui Mihai Eminescu, despre care spune că "nu era un om religios, nu era credincios, ca să nu spun ateu (...) Eminescu era foarte conştient de rolul civilizator, de rolul cultural important al religiei, dar nu era un credincios".

"Cine l-a citit pe Eminescu şi sper că domnii de la Cluj au făcut-o,  nu poate să nu constate că simboluri religioase care apar în opera lui, cu precădere Maica Domnului sunt ultilizate în mod evident în scop artistic, în scop moral, ca repere culturale, ca repere de antropologie culturală, atât în poezie, cât şi în proză", a precizat jurnalistul. Pentru a oferi un termen de comparaţie pentru poezia religioasă, Cristian Tudor Popescu,  a amintit de Nechifor Crainic sau al lui Ioan Alexandru, ale căror versuri fac parte din acest tip de lirică. "Nu scria vreun text sau vreo poezie care să aducă oamenii la biserică, să-i transforme în creştini ortodocşi practicanţi", comentează CTP lirica eminesciană

Jurnalistul consideră "racolarea lui Mihai Eminescu în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe " ca o  dovadă de penurie în materie de cadre care ar accede  la sfinţenie. " De-a lungul deceniilor şi chiar secolelor noi stăm foarte prost la capitolul preoţi care să poată fi canonizaţi pentru ceea ce au făcut pentru poporul român", a spus CTP.

CTP nu crede în teza unui om profund aplecat asupra religiei prtodoxe: "Mihai Eminescu , pentru cine l-a citit, este este nu un naţionlist, înainte de afi naţionalist ortodox, este  un raţionalist şi e ortodox numai în sensul literal al cuvântului ortodox, care înseamnă dreaptă gândire.  Este cel mai mare raţionalist român , un om foarte exact în gândire. Eminescu era cunoscător şi al altor religii decât regilia ortodoxă, avea cunoştinţe de islam, de budism, de hinduism"

"Poate că ar trebui să fie considerat sfânt, dar nu printre preoţi, ci printre scriitorii români, pentru că a fost un om rar prin caracterul lui. La noi, la scriitorii români, talent avem, geniu, se întâmplă destul de des, dar în ceea ce priveşte caracterul, scriitorii români au stat foarte prost", spune CTP despre locul pe care ar trebui să-l ocupe Mihai Eminescu în ierarhia poeţilor români.

Citeşte şi părerea lui George Becali despre canonizarea lui Mihai Eminescu