Sebastian Ghiţă

"Clubul Asesoft va face o cerere la FIBA pentru a putea să joace doar în cupele europene în acest an. Nu ne interesează trofeele mafiei", a anunţat Sebastian Ghiţă, care şi îl acuză pe Ion Olaru ca fiind conducătorul acestui sistem care "a devenit o mafie imposibil de oprit".

"Iniţiatorul ei este Ion Olaru, cel care i-a format pe copilul lui, Alexandru, pe Marius Ciulin, pe Laurenţiu Grigoraş, pe Alin Faur, pe Mircea Şerban şi alţii. Cu trecerea timpului aceşti oameni au intrat în conflict cu managerii echipelor, cu alţi arbitri precum Stelian Bănică şi Marius Udrică, cu preşedinta federaţiei, cu Mihai Aldea... Metoda de lucru este foarte simplă: află care sunt echipele ai căror patroni doresc performanţă şi investesc bani mulţi şi demarează o campanie de bagatelizare a eforturilor acestora", a acuzat Sebastian Ghiţă, care a mai continuat: "Arbitrează din ce în ce mai ostil acea echipă un număr de meciuri, până când acea formaţie şi acei patroni încep să ceară ajutor. Arbitrii îi umilesc pe aceştia în continuare, transmiţându-le prin domnul Olaru că jucatorii sunt proşti, că antrenorii nu sunt pregătiţi, că atmosfera nu e bună în echipă. În final, îşi păstrează aşa zisa demnitate şi frunte sus, spunând că ei nu cer bani, ci că le sunt oferiţi şi sunt alergaţi pentru a accepta bani".

Ghiţă s-a declarat revoltat de arbitrajul de care a avut parte echipa sa vineri, în meciul cu Mobitelco Cluj şi a acuzat echipa ardeleană şi, în special pe Mircea Cristescu, că "s-a făcut frate cu dracul" şi a reiterat propunerile pentru îmbunătăţirea performanţelor. "Considerăm că sporirea numărului de arbitri şi crearea unei ligi profesioniste este soluţia. În fiecare an s-au opus acestor idei Clujul, Sibiul, Piteştiul şi alţii. Le spun şi celorlalte cluburi că din jocul cu mafia arbitrajelor nu are nimeni de câştigat. În final, doar ne afundăm toţi în mocirlă", a spus patronul lui Asesoft.

Campioana CSU Asesoft Ploieşti a înregistrat, vineri, prima înfrângere din acest sezon, după ce a fost învinsă, pe propriul teren, de U Mobiteco Cluj, care s-a impus cu 79-74 şi a egalat formaţia prahoveană în clasamentul Diviziei A.