Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

CSM respinge acuzaţiile Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România

Consiliul Superior al Magistraturii neagă, prin intermediul unui comunicat de presă, acuzaţiile lansate joi de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, CSM subliniind că vicepreşedintele UNJR a fost vizat de o acţiune disciplinară, iar Inspecţia Judiciară are în lucru o plângere împotriva preşedintelui Uniunii.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

"Sugestiile asociaţiilor profesionale au fost avute permanent în vedere de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru îmbunătăţirea activităţii sale şi a sistemului judiciar în ansamblul său", arată CSM.

CSM răspunde, astfel, criticilor Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, care susţine că, deşi CSM a organizat mai multe întâlniri cu asociţiile profesionale, marea majoritate a întâlnirilor au avut un caracter formal. Astfel, potrivit UNJR, propunerile motivate ale asociaţiilor profesionale nu au fost materializate în nici un mod.

"Reproşurile adresate de această asociaţie profesională Consiliului Superior al Magistraturii în domenii care nu ţin de atribuţiile sale, ci mai degrabă de oportunitatea modificării unor actelor normative, pot fi explicate doar prin lipsa de experienţă a conducerii Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România", se arată în reacţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de acuzaţiile UNJR.

De asemenea, CSM precizează că şedinţele Consiliului sunt publice şi orice persoană poate să participe, susţinând necesitatea creşterii transparenţei sistemului judiciar.

Consiliul Superior al Magistraturii face referire, în comunicatul de presă, şi la faptul că UNJR a avut pe rolul Secţiei de  judecători a CSM o acţiune disciplinară împotriva vicepreşedintelui asociaţiei, Dragoş Călin, acţiune care a fost respinsă, joi, ca nefondată. Dragoş Călin a fost cercetat pentru "atitudine nedemnă faţă de colegii de muncă în timpul exercitării profesiei", potrivit CSM. UNRJ precizează că acţiunea se referă la fapte ce nu au legătură cu asociaţia, Dragoş Călin fiind cercetat pentru fapte săvârşite înainte de a fi desemnat vicepreşedinte al UNJR.

De asemenea, Consiliului Superior al Magistraturii arată că Inspecţia Judiciară are în lucru o plângere împotriva preşedintelui UNRJ, Dana Gârbovan, acţiune formulată de Adrian Năstase, după ce asociaţia a contestat votul din Camera Deputaţilor care l-a scăpat de anchetă pe Năstase în dosarul Zambaccian.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a semnalat joi, printr-un comunicat, mai multe probleme cu care se confruntă justiţia, respectiv necesitatea revizuirii Constituţiei, eficientizarea, responsabilizarea şi adaptarea Consiliului Superior al Magistraturii la rolul constituţional pe care îl are.

UNJR propune ca, prin revizuirea Constituţiei, să se reducă mandatul membrilor aleşi ai CSM şi să prevadă în mod expres imposibilitatea unei noi candidaturi, tocmai pentru a elimina sursa de putere excesivă pe care membrii actualului CSM o au.

Uniunea mai critică şi modul în care CSM numeşte judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în prezent selecţia făcându-se de către Consiliu pe baza unui interviu, complet lipsit de transparenţă, fără motivarea alegerilor şi în lipsa oricăror criterii obiective şi cenzurabile. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii nu şi-a îndeplinit în mod semnificativ nici rolul ce îi revine în privinţa asigurării eficienţei justiţiei, precizează UNJR.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro