Preşedintele României a fost consiliat greşit atunci când a dispus graţierea a trei persoane condamnate pentru trafic de droguri şi furt calificat. Consiliul Superior al Magistraturii susţine că Administraţia Prezidenţială nu se poate substitui unei instanţe judecătoreşti şi nu poate analiza probele din dosarele celor trei deţinuţi.
La soluţionarea unor cereri de graţiere nu se poate face o rejudecare a cauzei prin reevaluarea probelor, aşa cum rezultă din comunicatul de presă emis în data de 6 noiembrie 2006 de către Administraţia Prezidenţială. O asemenea procedură este neconstituţională şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, arată CSM într-un comunicat de presă.
În urmă cu patru zile, Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă în care anunţa că preşedintele Traian Băsescu a semnat trei decerete de graţiere individuală. În motivarea deciziei de graţiere, administraţia prezidenială menţionează, printre altele, că în dosarele celor trei condamnaţi nu au fost găsite probe temeinice pentru acuzare.
Ţi-a plăcut articolul? CSM: Băsescu a acţionat neconstituţional
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 17:25
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- RAPORT CSM
Vineri, 29 Septembrie 2006 12:31 - MAI BINE JUDECĂTOR DECÂT PROCUROR
Joi, 05 Octombrie 2006 15:23 - Monica Macovei este nemulţumită de Consiliul Superior al Magistraturii
Vineri, 27 Octombrie 2006 12:44 - Preşedintele crede în alegerile anticipate
Duminica, 29 Octombrie 2006 23:54 - Preşedintele Băsescu a criticat şi în trecut Rusia
Miercuri, 01 Noiembrie 2006 12:52 - Sondaj IMAS: Băsescu şi Alianţa, în top
Luni, 06 Noiembrie 2006 14:06 - Ioana Băsescu vrea să devină notar
Duminica, 12 Noiembrie 2006 12:10 - Preşedintele se bazează pe Constituţie
Joi, 23 Noiembrie 2006 10:17 - Traian Băsescu, la şedinţa CSM
Vineri, 22 Decembrie 2006 01:08
Comentariile cititorilor
17. marius51
Vineri, 10 Noiembrie 2006 06:48
| Raspunde la comentariu
16. Laci
Joi, 09 Noiembrie 2006 22:49
15. aa
Joi, 09 Noiembrie 2006 20:32


14. Dan
Joi, 09 Noiembrie 2006 16:30
13. anghel
Joi, 09 Noiembrie 2006 12:10
12. Mona
Joi, 09 Noiembrie 2006 07:00
11. simplu
Joi, 09 Noiembrie 2006 00:15
10. trustman
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 23:07
9. cris
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 23:07
8. vasile
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 20:45
7. Adrian Danila
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 20:00
6. nick
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 19:38
5. ile
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 18:47
4. nick
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 18:21
3. ion
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 18:06
2. ile
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 17:59
1. francine
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 17:35
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ceauşescu a fost un "om cinstit" şi nu a avut conturi în străinătate, susţine Parlamentul. Cum comentaţi?
Astazi, ora 14:36Plenul Parlamentului a votat astăzi raportul Comisiei de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu, ale cărui concluzii a fost că fostul şef de stat nu a depozitat bani în afara...
Tăriceanu: Salariile personalului de conducere din instituţiile publice nu le vor depăşi pe cele ale secretarilor de stat
Astazi, ora 17:54Premierul Călin Popescu Tăriceanu a decis astăzi ca salariile personalului de conducere din instituţiile publice să nu depăşească pe cele ale secretarilor de stat, chiar dacă societăţile respective au doar capital parţial de...
Tinerii democrat liberali l-au ironizat pe Cristian Adomniţei la reuniunea de la Iaşi
Astazi, ora 12:42"Cristian Adomniţei - Repetentul clasei". Aşa a început şedinţa tinerilor din PD-L. O fotografie mare pe carton, cu chipul lui Cristian Adomnitei, ex-ministrul Educatiei, a fost amplasată mai mult de o jumătate de oră pe scena...
Topul celor mai bogaţi politicieni din România
Astazi, ora 10:49Au averi de milioane de euro, maşini scumpe şi zeci de proprietăţi. Nu sunt bancheri sau oameni de afaceri, sunt politicieni români, unii dintre ei chiar salariaţi ai administraţiei locale.
Nicolae Văcăroiu este noul preşedinte al Curţii de Conturi
Astazi, ora 14:46Nicolae Văcăroiu a fost numit astăzi de Parlamentul României în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, pentru un mandat de nouă ani, alături de alţi 17 viitori consilieri PSD, PD-L, PNL, PRM, PC şi UDMR, aleşi conform...
Cele mai CITITE din Politică
- Guvernul a triplat prin ordonanţă de urgenţă salariile directorilor din companiile de stat (6144)
- Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare (3994)
- Nicolae Văcăroiu este noul preşedinte al Curţii de Conturi (3294)
- Traian Băsescu a suspendat şedinţa CSAT pentru că Guvernul nu a trimis la timp documentele necesare (2606)
- Tăriceanu: Salariile personalului de conducere din instituţiile publice nu le vor depăşi pe cele ale secretarilor de stat (2155)
Cele mai VOTATE din Politică
- Tăriceanu: Salariile personalului de conducere din instituţiile publice nu le vor depăşi pe cele ale secretarilor de stat (3,96/5)
- Traian Băsescu a suspendat şedinţa CSAT pentru că Guvernul nu a trimis la timp documentele necesare (3,76/5)
- Tensiuni în alianţa PSD-PC. Mircea Geoană a fost ameninţat de către Daniela Popa cu invalidarea listelor pentru BEC (3,6/5)
- Preşedintele şi premierul au discutat la Cotroceni despre salarii şi pensii (3,56/5)
- Guvernul a triplat prin ordonanţă de urgenţă salariile directorilor din companiile de stat (3,48/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Guvernul a triplat prin ordonanţă de urgenţă salariile directorilor din companiile de stat (148)
- Nicolae Văcăroiu este noul preşedinte al Curţii de Conturi (59)
- Preşedintele ANRE, Gergely Olosz, a demisionat în favoarea fotoliului de deputat UDMR (57)
- Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare (42)
- Preşedintele şi premierul au discutat la Cotroceni despre salarii şi pensii (30)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Ceauşescu a fost un "om cinstit" şi nu a avut conturi în străinătate, susţine Parlamentul. Cum comentaţi?
Astazi, ora 14:36Plenul Parlamentului a votat astăzi raportul Comisiei de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu, ale cărui concluzii a fost că fostul şef de stat nu a depozitat bani în afara...
- Traian Băsescu a suspendat şedinţa CSAT pentru că Guvernul nu a trimis la timp documentele necesare
- Tăriceanu: Salariile personalului de conducere din instituţiile publice nu le vor depăşi pe cele ale secretarilor de stat
- Nicolae Văcăroiu este noul preşedinte al Curţii de Conturi
- Contractul colectiv de muncă al ANRE, desecretizat: şoferii instituţiei câştigă mai mult decât profesorii sau medicii
- Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare
- O femeie considerată posedată îşi caută vindecarea la moaştele Sfintei Parascheva. Atenţie, imagini şocante!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Incredibil: Cea mai mare fântână din lume, din Dubai, va depăşi un bloc de 50 de etaje - FOTO
Astazi, ora 17:56Inginerii din Dubai au început lucrul la o fântână care va intra în Cartea Recordurilor, datorită dimensiunilor ei incredibile: fântâna va avea un jet de apă mai înalt decât o clădire de 50 de etaje!
- Isărescu: BNR îşi reiterează punctul de vedere conform căruia criza nu va afecta direct economia României
- O avocată rusă a depus plângere la Strasbourg pentru tentativă de otrăvire cu mercur
- Parcul Circului
- În farmacii se mai găseşte insulină doar pentru câteva zile
- Guvernul SUA va cumpăra acţiuni ale băncilor americane
- Sondaj: Americanii sunt neîncrezători în şansele de redresare a economiei
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 23 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 14.10 | 15.10 |
| Timişoara | 23 °C | 23 °C |
| Arad | 22 °C | 22 °C |
| Bacău | 21 °C | 19 °C |
| Braşov | 19 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 21 °C | 23 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3.7677 RON |
| 1 USD | 2.7572 RON |
| 1 GBP | 4.8366 RON |
| 1 CHF | 2.4337 RON |
| 100 HUF | 1.4981 RON |
| 100 JPY | 2.6959 RON |
| 1 BGN | 1.9264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









