"Începând de azi (miercuri n.r.), au fost introduse două reguli importante în ceea ce priveşte organizarea sistemului sanitar şi, primordial, pe reţeaua spitalicească. În primul rând este vorba despre clasificarea unităţilor sanitare cu paturi, care este finalizată în acest moment. Şi o a doua modificare importantă este cea care priveşte un alt tip de finananţare a spitalelor, care are în vedere această clasficare a Ministerului Sănătăţii", a declarat ministrul Sănătăţii Cseke Attila.
"Este pentru prima dată în ultimii ani când se introduc reguli clare de finanţare a spitalelor în funcţie de gradul de competenţă şi de clasificarea pe care o au. Acest lucru nu înseamnă doar eliminarea discrepanţelor, ci şi predictibilitate pentru managerii spitalelor şi pentru deţinătorii de spitale şi o echitate", a mai spus ministrul.
El a mai spus că introducerea finanţării pe baza clasificării spitalelor va însemna şi un buget rectificat pe partea de spitale cu 500 de milioane de lei în luna iulie - august.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M