Declaraţiile lui Şereş vin după ce şeful statului i-a cerut ministrului Economiei să prezinte un raport pe această temă în Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Şereş a declarat că mâine va trimite la CSAT documentaţiile privind privatizările din domeniul energetic.

În a doua parte a lunii septembrie, ANRGN a cerut producătorilor de gaze, în special OMV Petrom, să renunţe la practica de a impune distribuitorilor preţuri mai mari decât cele calculate de Autoritate, pentru că altfel populaţia va plăti, din 2007, o factură nejustificat de mare.

Problema privatizărilor din domeniul energetic a fost readusă în discuţie de preşedintele Traian Băsescu, care i-a cerut ministrului Economiei, Codruţ Şereş, să nu accelereze procesul de privatizare a companiilor distribuitoare de energie, până nu sunt analizate rezultatele altor privatizări din domeniu.

Şeful statului a vorbit chiar de reverificarea contractului de privatizare a Petrom. În replică, premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu agrează o astfel de iniţiativă, care ar putea fi un semnal prost dat investitorilor.