foto: presidency.ro
CSAT a aprobat numărul forţelor şi mijloacelor armatei române ce vor fi puse la dispoziţie în anul 2009 pentru a participa la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară şi de tip coaliţie, în afara statului român, membrii Consiliului hotărând ca, faţă de anul 2008, numărul militarilor care pot lua parte la astfel de misiuni să fie cu 541 mai puţini.

În cadrul şedinţei CSAT, ministrul Internelor, Cristian David, a prezentat o informare cu privire la riscurile şi vulnerabilităţile înregistrate la frontierele ţării, cu privire la fenomenul contrabandei şi al fraudelor vamale, traficul cu autoturisme furate şi traficul ilegal de armement.

CSAT a mai aprobat propunerea MIRA de participare cu 15 poliţişti la misiunea ONU(miniunea MONUK) din Republica Democrată Congo. Misiunea MONUK este cea mai mare misiune de menţinere a păcii sub egida ONU, la ea participând un număr de 56 de state, dintre care 15 state europene. Costurile participării celor 15 poliţişti români vor fi acoperite de Naţiunile Unite.

De asemenea, a fost analizat programul de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi feroviare din România. La solicitarea şefului statului, CSAT a adoptat hotărârea conform căreia coridoarele rutiere şi feroviare pan-europene numărul IV: Nădlac/Curtici-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa şi IX: Ungheni Prut/Albiţa-Iaşi-Paşcani-Bacău-Focşani-Buzău-Ploieşti-Bucureşti-Giurgiu sunt considerate priorităţi naţionale şi europene. Preşedintele Traian Băsescu a precizat că întârzierile la finalizarea acestor două coridoare de transport au impact negativ asupra competitivităţii companiilor româneşti pe piaţa Uniunii Europene.

La şedinţa CSAT au luat parte preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul internelor şi reformei adminstrative, Cristian David, directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, Gheorghe Marin, ministrul apărării, Teodor Meleşcanu, ministrul de externe, Lazăr Comănescu, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian şi ministrul transporturilor, Ludovic Orban..