Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă a decis, marţi, că difuzarea filmului cu Decebal Traian Remeş a fost justificată, dar că s-au comis "o serie de erori profesionale, care au afectat prestigiul şi credibilitatea TVR". Totuşi, Cristian Tudor Popescu a subliniat că TVR nu poate fi acuzat de manipulare, prin modul în care au fost făcute subtitrările.
"Interesul public justifica difuzarea acestui film, iar codul deontologic al CRP nu a fost încălcat, în litera lui, prin difuzarea filmului", a declarat Cristian Tudor Popescu, după şedinţa CRP.
C. T. Popescu a mai adăugat că "s-au comis un număr de erori profesionale de către Departamentul de Ştiri, care au afectat prestigiul şi credibilitatea TVR, dar nu au afectat adevărul şi mesajul materialelor prezentate". În plus, CRP a adecis că demersul prin care preşedintele TVR, A. Sassu, a trimis un comunicat de presă, prin care îşi exprima dezacordul în legătură cu difuzarea filmului, nu constituie o formă de cenzură. În schimb, nota internă trimisă Rodicăi Culcer poate fi considerată "o formă de presiune", dar nefiind "o cenzură explicită". Rodica Culcer ar fi putut să decidă difuzarea filmului, a mai considerat CRP.
Preşedintele Director General al SRTv, Alexandru Sassu consideră că poziţia exprimată de Clubul Român de Presă "este firească şi utilă breslei jurnalistice".
Alexandru Sassu subliniază că nota internă, care a avut acelaşi conţinut cu cel al comunicatului adresat mass-media, a fost necesară, întrucât, în opinia sa, este normal ca angajaţii din TVR să nu afle din presă punctele de vedere ale conducerii SRTV, care îi privesc direct.
Şi Comisia de etică şi arbitraj a TVR s-a întrunit astăzi, pentru a discuta despre difuzarea imaginilor cu foştii miniştri Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, dar nu ajuns la o conluzie, urmând să o audieze joi pe Rodica Culcer.
Preşedintele TVR, Alexandru Sassu, a cerut Comisiei, săptămâna trecută, să analizeze difuzarea înregistrărilor şi să decidă dacă ziariştii TVR au respectat legea, atunci când au decis să dea imaginile pe post.
CRP: Nota internă a lui Sassu poate fi considerată o formă de presiune
PUBLICAT
Marţi, 16 Octombrie 2007 03:04
ACTUALIZAT
Marţi, 16 Octombrie 2007 03:04
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ARTE ŞI POPCULT








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M