Criza pieţelor financiare este o ocazie bună pentru schimbarea sistemului de plăţi bancare
Criza de pe pieţele financiare a scos la lumină practici "perverse" din sistemul de plată bancar, ceea ce ne oferă posibilitatea să le schimbăm, a spus, duminică, ministrul francez al Economiei, Christine Laggard.
Miniştrii europeni ai Finanţelor au acuzat frecvent creşterea consistentă a salariilor şi a indemnizaţiilor acordate directorilor executivi ai companiilor, deşi măsurile luate de aceştia s-au dovedit a fi de multe ori de rău augur pe pieţele de capital afectate de turbulenţe.
"Când sistemul de plată, calculat pe termen scurt, produce turbulenţe pe pieţele financiare afectând întregul sector, cred că este cazul ca autorităţile publice şi cele de reglementare să intervină şi să facă propuneri", a spus Lagarde în cadrul unui interviu acordat postului de radio Europe 1.
Franţa deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, care se schimbă o dată la şase luni, iar Lagarde va prezida reuniunea miniştrilor de finanţe (ECOFIN), din octombrie, ceea ce îi va oferi posibilitatea să aducă în discuţie modificarea sistemului de plăţi din sectorul bancar.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 





Jurnal Realitatea Tv Cluj 15.02.2012 ora 18.10
Clujul in Realitate 14.02.2012
Ungureanu schimbă programul bugetarilor
Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul








Feedback

