Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică a început ieri dimineaţă să examineze raportul directorului general Mohamed El Baradei, asupra dosarului nuclear iranian.
Raportul întocmit de El Baradei şi publicat la începutul săptămânii, celor 35 de state membre ale Consiliului Guvernatorilor, constată că Iranul a reluat activităţile de îmbogăţire a uraniului în ciuda avertizărilor AIEA.
Documentul precizează îngrijorarea Agenţiei faţă de evoluţia crizei, dar nu acuză Iranul că doreşte să obţină arma nucleară, aşa cum susţin Statele Unite. De altfel, ieri, vicepreşedintele american Dick Cheney a avertizat că Iranul se expune la "consecinţe serioase" dacă refuză să se conformeze cererilor internaţionale de a pune capăt programului său nuclear.
Totodată, Uniunea Europeană a avertizat Iranul că trebuie să oprească activităţile de îmbogăţire a uraniului şi să coopereze cu inspectorii. În caz contrar, dosarul său va ajunge pe masa Consiliului de Securitate al ONU şi i se vor aplica sancţiuni dure.
Ţi-a plăcut articolul? CRIZĂ NUCLEARĂ
Miercuri, 08 Martie 2006 13:17
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- DOSARUL TEHERANULUI
Vineri, 16 Iunie 2006 03:36
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
Astazi, ora 14:26România prezintă vineri la Bruxelles răspunsul la chestionarul Schengen, un document complex ce conţine 250 de întrebări vizând toate domeniile acquis-ului Schengen, moment care marchează trecerea la cea de-a doua etapă în...
Miniştrii de externe din OSCE discută săptămâna aceasta, la o reuniune de la Helsinki, despre criza georgiană
Astazi, ora 11:42Circa 50 de miniştri de externe vor participa săptămâna aceasta la o reuniune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Helsinki, consacrată, printre altele, crizei georgiene. Discuţiile se vor...
Condoleezza Rice a cântat la pian pentru regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii - VEZI VIDEO
Astazi, ora 09:40Aflată în Europa într-un turneu de adio, Condoleezza Rice îşi încheie mandatul de şef al diplomaţiei americane cu graţie. Ea a susţinut la palatul Buckingham un recital de pian pentru regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a.
Riscul unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii a crescut
Astazi, ora 09:12Riscurile comiterii unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii sunt mai mari ca niciodată, potrivit unui raport comandat de Congresul american, a informat Washington Post.
Vaticanul: Telefonul mobil şi internetul dăunează vieţii sufleteşti
Astazi, ora 08:18Obsesia pentru tehnologiile moderne este duşmanul sufletului, avertizează purtătorul de cuvânt al papei Benedict al XVI-lea, citat de cotidianul britanic Daily Telegraph. Preocuparea excesivă pentru internet şi telefoanele celulare...
Cele mai CITITE din Externe
- Elveţia vrea să legalizeze heroina (806)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (728)
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea (668)
- Riscul unui atentat cu arme de distrugere în masă într-unul din marile oraşe ale lumii a crescut (539)
- Iranul susţine că a proiectat un aparat militar de zbor care nu poate fi detectat de radare (517)
Cele mai VOTATE din Externe
- O femeie care şi-a ucis şi congelat bebeluşii, a fost condamnată la patru ani de detenţie în Germania (3.76/5)
- Viitoarea preşedinţie cehă a UE şi-a lansat site-ul (3.6/5)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (2.64/5)
- George W. Bush o trimite pe Condoleezza Rice în India pentru a-şi arăta solidaritatea în urma atentatelor din Mumbai (0.32/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Talibanii din Pakistan au atacat un depozit de camioane ce transportau logistică pentru trupele NATO (6)
- Hillary Clinton a fost numită secretar de stat în administraţia Obama (2)
- O femeie care şi-a ucis şi congelat bebeluşii, a fost condamnată la patru ani de detenţie în Germania (2)
- Iranul susţine că a proiectat un aparat militar de zbor care nu poate fi detectat de radare (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Realitatea.NET, lider online pentru a doua zi consecutiv
Astazi, ora 13:42Realitatea.NET a depăşit toate recordurile şi a doua zi după alegeri. Portalul s-a poziţionat ca lider absolut al website-urilor generaliste de ştiri cu peste 1,3 milioane de afişări şi peste 98.000 de vizitatori absolut unici...
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei
- Vizibilitatea pe şosele este redusă din cauza ceţii dense
- Două mii de angajaţi de la Azomureş au intrat în şomaj tehnic
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România trece la cea de-a doua etapă pentru aderarea la spaţiul Schengen
Astazi, ora 14:26România prezintă vineri la Bruxelles răspunsul la chestionarul Schengen, un document complex ce conţine 250 de întrebări vizând toate domeniile acquis-ului Schengen, moment care marchează trecerea la cea de-a doua etapă în...
- Dragomir: "Sunt sigur că în retur ordinea primelor trei locuri din clasament se va schimba"
- Reprezentaţie specială "Macbeth" de ziua Operei Române
- Marko susţine că PNL şi UDMR trebuie să-şi coreleze negocierile pentru guvernare
- Alexandru Tudor va arbitra meciul amical dintre loturile A şi B ale României
- Realitatea.NET, lider online pentru a doua zi consecutiv
- Aurel Vernescu a încetat din viaţă la vârstă de 69 de ani
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 02.12 | 03.12 |
| Timişoara | 11 °C | 14 °C |
| Arad | 11 °C | 10 °C |
| Bacău | 9 °C | 9 °C |
| Braşov | 13 °C | 16 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 11 °C |
| Constanţa | 16 °C | 10 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










