Sigur, nu e totul definitiv. Ar mai fi loc de o revenire pe linia de plutire a costisitorului proiect. Johnny Depp e relativ optimist: "Hai să vedem cum se aşează lucrurile până luni" transmite el, din Europa. "Încă e posibil să mergem mai departe. You never know until you know. N-ai de unde să ştii până nu afli" încheie el, cu umor.
Ce se află, de fapt, în spatele acestei suspendări subite este, oarecum, uşor de ghicit. Costuri foarte ridicate de producţie – obrazul fin al lui Depp nu se ţine doar cu promisiuni – şi noul val de criză care se întrevede, prin care nu mulţi vor naviga cu succes. Iar unele studiouri încearcă de pe acum să-şi minimizeze pierderile, renunţând la proiectele faraonice.
Figura Călăreţului Singuratic este de mare popularitate dar investiţia de peste 200 milioane USD, pe timp de criză, într-un western este un mare risc, chiar cu Gore Verbinski la timonă, chiar cu Johnny Depp în rolul principal.
În momentul în care s-a anunţat sistarea producţiei, Lone Ranger se afla în plin proces de casting. Pe lângă Johnny, se mai dădeau ca sigure semnăturile lui Armie Hammer, pentru rolul titular al filmului, şi Ruth Wilson (ucigaşa în serie din serialul Luther) pentru rolul principal feminin.
Lone Ranger este al doilea western abandonat în stadiul de casting, după ce Universal au oprit o adaptare mamut a romanului The Dark Tower, al lui Stephen King.
Se prea poate ca şi recenta dezamăgire pe care a reprezentat-o Cowboys and Aliens să fi grăbit teama de eşec, instalată, iată, şi la Disney. La cum merg lucrurile, s-ar putea să asistăm şi la alte abandonuri. Banii vorbesc!
Criză mare: Disney au oprit proiectul LONE RANGER
PUBLICAT
Sâmbătă, 13 August 2011 20:52
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 13 August 2011 20:52
SURSA
REALITATEA.NET
Johnny Depp şi Gore Verbinski sunt numele legate de un film ce ar fi urmat să coste 275 milioane USD.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M