În mai puţin de o lună, Primăria din Mărăşeşti trebuie să facă rost de 800.000 lei. Suma reprezintă valoarea dobânzii la creditul luat în urmă cu trei ani de autoritatea locală pentru construcţia pieţei agroalimentare, pentru iluminarea stradală şi pentru străzi. Valoarea este cu mult peste posibilităţile bugetului local, astfel încât primarul a solicitat sprijin atât Guvernului cât şi preşedintelui Traian Băsescu.
Primăria mai are datorii la utilităţi dar şi la plata energiei electrice pentru iluminatul stradal. Dacă nu vor găsi fonduri, primăria va fi executată silit de banca căreia îi este datoare. "Nu am reuşit să plătim dobânda din luna iunie pâna acuma. Am reuşit o amânare a plăţii dobânzilor ca să nu plătim şi penalităţi, astfel încât scadenţa este în 20 februarie 2010, când va trebui să plătim circa 8 miliarde de lei vechi. Nu avem ce să facem, să vină banca şi să vedem ce facem, ne scoate primăria la mezat", spune Constantin Vlase, primar Mărăşeşti.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M