Numai marţi valoarea de piaţă a companiilor de pe Bursă s-a diminuat cu 1,8 miliarde de euro la care s-au adăugat încă 1,4 miliarde de euro din ziua precedentă. În total, pierderile înseamnă aproape 15% din valoarea acţiunilor listate la bursă. Reprezentanţii băncilor spun că vom începe să resimţim criza şi în buzunare.
Miercuri a fost prima zi bună pentru leu, după ce la începutul săptămânii s-a depreciat cu cinci bani.
"Am văzut în ultimele zile presiuni de depreciere a cursului de schimb faţă de euro. Acestea s-ar putea să persiste şi o diminuare a lor poate apărea doar în condiţiile în care guvernul SUA şi banca centrală din SUA vor arăta că sunt dispuse să salveze sistemul financiar american", este de părere Nicolae Alexandru Chidesciuc.
Specialiştii în domeniul bancar spun că s-ar putea să resimţim această criză până în a doua jumătate a anului viitor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M