Uzina Dacia simte din plin efectele crizei economice mondiale. 9.000 de muncitori stau acasă pe 13 şi 14 noiembrie şi între 20 noiembrie şi 7 decembrie. Motivul invocat de conducerea companiei pentru oprirea lucrului este reducerea comenzilor.
Timp de două săptămâni, pe poarta uzinei de la Piteşti nu va ieşi nicio maşină. Este cea mai drastică măsură luată pe piaţa auto din România. Oficialii companiei spun că sunt nevoiţi să recurgă la o astfel de hotărâre pentru că vânzările scad văzând cu ochii.
"Ca urmare a degradării situaţiei pe pieţele auto, atât la export cât mai ales pe principala sa piaţă, România, situaţie care riscă să se prelungească, şi pentru a nu creşte stocurile, Dacia este nevoită să îşi întrerupă producţia în perioada 20 noiembrie-7 decembrie 2008. Doar activitatea CKD va continua", se arată într-un comunicat al companiei.
Liderul de sindicat de la Oţel Inox, Dumitru Paraschiva, a declarat că, din cei 890 de salariaţi ai societăţii, doar 5% mai vin la lucru, urmând ca la finalul lunii noiembrie să fie luată o decizie dacă va fi reluată activitatea în decembrie.
"Având în vedere situaţia economică nefavorabilă şi reducerea drastică a comenzilor pe fondul crizei mondiale, se micşorează temporar activitatea societăţii. Prin rotaţie, aproape 95% dintre angajaţi societăţii vor pleca cu 75% din salariu până la sfârşitul lunii. A început deja de vinerea trecută acest program", a declarat Paraschiva.
Aproximativ 3.000 de angajaţi de la Mechel Târgovişte au stat acasă două săptămâni, primind 75% din salariu.
Aproximativ 550 de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea vor fi disponibilizaţi. Reducerile de persoanal se vor face în următoarele două-trei luni şi asta pentru că producţia s-a diminuat, din această lună, cu 20 până la 40%.
Oltchim SA îşi va reduce temporar cantitatea de etilenă şi propilenă cu care se aprovizionează de la Petrom, pe fondul crizei financiare internaţionale şi în luna noiembrie îşi va reduce activitatea cu până la 40%, pentru a evita acumularea de pierderi.
Combinatului Azomureş este în criză şi trimite acasă 250 de angajaţi. În plus, anunţă că îşi înjumătăţeşte producţia. În prag de sărbători, 2.000 de oameni vor rămâne fără loc de muncă.
Şi 50.000 de angajaţi din domeniul agricol riscă să plece acasă pentru câteva luni. Federaţia Agrostar a cerut ministerelor Muncii şi Agriculturii intrarea în şomaj tehnic a acestor salariaţi, pentru că foarte multe societăţi nu îşi pot continua activitatea. Oamenii ar urma să stea acasă în perioada 1 noiembrie 2008 - 30 aprilie 2009. În tot acest timp, ei vor primi 75% din salariu.
''Pe perioadă de timp rece noi nu putem să ne desfăşurăm activitatea în sectorul agro-alimentar. Am solicitat Ministerului Agriculturii şi Ministerului Muncii elaborarea unei note comune prin care să fie trecuţi în şomaj 50.000 de salariaţi'', a declarat Tudor Dorobanţu, secretar general Agrostar.
Liderul sindicatului SC Avioane Craiova SA, Victor Peţa, a declarat, vineri, că cei aproximativ 680 de angajaţi ai fabricii de avioane vor fi trimişi acasă, prin rotaţie, pentru reducerea cheltuielilor societăţii. Peţa a precizat că angajaţii trimişi acasă vor primi 80% din salariu şi vor fi la dispoziţia societăţii, însă susţine că nu este vorba despre şomaj tehnic. Aceştia vor sta acasă până la 1 februarie 2009.
Conducerea producătorului de corpuri de iluminat Elba din Timişoara a fost nevoită să reducă activitatea de producţie, ca urmare a scăderii comenzilor. "Am redus activitatea şi nu mai lucrăm în zilele de sâmbătă şi duminică, în special în zona auto. Încercăm să optimizăm costurile", a declarat directorul Elba, Gheorghe Cocian.
Unele companii au făcut şi concedieri, printre care şi Vox Jimbolia, o întreprindere de automotive - 140 de angajaţi, iar Electromotor - 29 de salariaţi. Industriile auto, textilă şi construcţiile sunt cele mai afectate de criză.
VEZI AICI HARTA DISPONIBILIZĂRILOR ANUNŢATE PENTRU URMĂTOAREA PERIOADĂ












Aboneaza-te la tag-urile:


Feed

