Criza de cărbune se face simţită la Rovinari şi Turceni. Pentru a satisface cererea de energie, termocentralele folosesc, deja, rezerva strategică a României. Directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia a declarat pentru Realitatea TV că s-a ajuns la această situaţie din cauza infrastructurii învechite şi a cererii tot mai mari de pe piaţă pentru cărbune.
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia nu reuşeşte să facă faţă cererilor de cărbune venite din partea termocentralelor, deşi şi-a mărit producţia cu 6,1% faţă de cât era stabilit în planul de producţie.
"Am intrat în rezervele de stat anul acesta, dar până la data de 31 octombrie avem obligativitatea de a le reconstitui", a declarat Daniel Burlan, director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia.
Complexul Turceni, de exemplu, a apelat şi la stocul de rezervă pentru perioadele de criză. Potrivit reprezentanţilor acestor societăţi, de vină pentru această situaţie sunt atât utilajele învechite, cât şi cererea tot mai mare de cărbune.
"În anul acesta, cererea de cărbune este mai mare cu 10% decât anul trecut, iar o prognoză pentru anii următori arată o creştere de 15-20% faţă de anul acesta", a mai spus Daniel Burlan.
Burlan spune că fără investiţii majore în domeniu nu vor putea răspunde cererii de pe piaţă. În primul semestru al anului, complexul energetic Turceni a produs, prin cele şase grupuri energetice, aproximativ 1.400 de gigavaţi pe oră.
Ţi-a plăcut articolul? Criză de cărbune la Rovinari şi Turceni
Sambata, 21 Octombrie 2006 18:16
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Complexul Turceni reziliază contractul cu "Beni Alex"
Vineri, 01 Decembrie 2006 12:47 - 450 de mineri protestează blocaţi în mină
Miercuri, 23 Mai 2007 00:38
Comentariile cititorilor
5. R.Daniel
Joi, 24 Mai 2007 11:06
| Raspunde la comentariu
4. Ana
Luni, 23 Octombrie 2006 08:04
3. roitea ovidiu
Luni, 23 Octombrie 2006 06:55


2. bajko
Duminica, 22 Octombrie 2006 13:01
1. ROmanul
Duminica, 22 Octombrie 2006 08:58
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Rata şomajului din Spania a crescut cu 6% în noiembrie, ajungând la aproape 3 milioane de persoane
Astazi, ora 11:23Numărul şomerilor din Spania a crescut cu 171.243 persoane, adică 6%, în noiembrie, pentru a opta lună consecutiv. Creşterea are loc în contextul în care scăderea cheltuielilor consumatorilor a afectat sectorul serviciilor,...
În contextul crizei economice, Toyota reduce primele acordate managerilor din Japonia
Astazi, ora 11:11Toyota Motor Corp., al doilea producător auto mondial, a redus astăzi, pentru prima dată, primele acordate în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru aproximativ 8.700 de manageri din Japonia, în contextul în care recesiunea...
Pe termen scurt, împrumutul cu un card de credit este mai avantajos
Astazi, ora 10:05Dacă aveţi nevoie de bani, dar nu vă permiteţi un credit nevoi persoanle din cauza dobânzilor mari, aveţi la dispoziţie o alternativă mai avantajoasă care nu vă usucă la buzunare - cardul de credit. Atenţie însă, această...
După declararea recesiunii din SUA, Bursa din New York s-a prăbuşit
Astazi, ora 09:29Zi neagră luni la Bursa din New York, unde indicii s-au prăbuşit pur şi simplu, ca urmare a anunţului oficial privind intrarea Statelor Unite în recesiune. Unda de şoc s-a propagat până în regiunea Asia-Pacific, unde bursele au...
Cele mai CITITE din Economie
- Împrumuturile bancare au devenit un lux pentru români (1075)
- Criza economică loveşte turismul (1071)
- Două mii de angajaţi de la Azomureş au intrat în şomaj tehnic (1011)
- BNR: Băncile se aşteaptă ca populaţia să ceară mult mai puţine credite în ultimul trimestru din 2008 (472)
- America este în recesiune de un an (461)
Cele mai VOTATE din Economie
Cele mai COMENTATE din Economie
- Două mii de angajaţi de la Azomureş au intrat în şomaj tehnic (7)
- America este în recesiune de un an (1)
- Împrumuturile bancare au devenit un lux pentru români (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Realitatea.NET, lider online pentru a doua zi consecutiv
Astazi, ora 13:42Realitatea.NET a depăşit toate recordurile şi a doua zi după alegeri. Portalul s-a poziţionat ca lider absolut al website-urilor generaliste de ştiri cu peste 1,3 milioane de afişări şi peste 98.000 de vizitatori absolut unici...
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei
- Vizibilitatea pe şosele este redusă din cauza ceţii dense
- Două mii de angajaţi de la Azomureş au intrat în şomaj tehnic
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă
- Un român, arestat în Italia, după ce a jefuit o casă şi a adormit pe canapea
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Dragomir: "Sunt sigur că în retur ordinea primelor trei locuri din clasament se va schimba"
Astazi, ora 14:19Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat astăzi că se aştepta ca "revelaţiile campionatului" Unirea Urziceni şi FC Timişoara să ocupe locurile 2 şi 3 ale Ligii I la finalul turului, dar afirmă că aceste două formaţii...
- Reprezentaţie specială "Macbeth" de ziua Operei Române
- Marko susţine că PNL şi UDMR trebuie să-şi coreleze negocierile pentru guvernare
- Alexandru Tudor va arbitra meciul amical dintre loturile A şi B ale României
- Realitatea.NET, lider online pentru a doua zi consecutiv
- Aurel Vernescu a încetat din viaţă la vârstă de 69 de ani
- Mugur Mihăescu va fi cercetat pentru că a blocat o oră şi jumătate o stradă din centrul Capitalei
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 02.12 | 03.12 |
| Timişoara | 11 °C | 14 °C |
| Arad | 11 °C | 10 °C |
| Bacău | 9 °C | 9 °C |
| Braşov | 13 °C | 16 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 11 °C |
| Constanţa | 16 °C | 10 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












