Foto: www.telegraph.co.uk

Atacantul lui Manchester United a fost operat de către chirurgul olandez Niek van Dijk, profesor de ortopedie cunoscut pe plan mondial, la Centrul Medical Academic din Amsterdam.

Operaţia a fost reuşită, dar jucătorul portughez va rata, mai mult ca sigur, debutul ediţiei viitoare a Premier League. Cel mai probabil, Ronaldo va avea nevoie de o perioadă de refacere de minim o lună, astfel că nu va fi pregătit pentru prima etapă a campionatului englez, care debutează pe 16 august.

Ronaldo a optat pentru operaţie după ce medicii lui Manchester dar şi cei ai naţionalei Portugaliei i-au recomandat această intervenţie pentru a evita complicaţiile la glezna dreaptă. După EURO 2008, jucătorul portughez declarase că avea probleme la gleznă de câteva luni.

La respectiva clinică olandeză au mai fost operaţi jucători precum Ruud van Nistelrooy, Robin van Persie, Michael Ballack sau Filippo Inzaghi.

Cristiano Ronaldo, care a câştigat sezonul trecut titlul în Anglia şi Liga Campionilor, mai are contract cu gruparea engleză până în 2012, iar în această vară a fost ofertat de Real Madrid.