Când Hagi aniversa 20 de ani, un alt (viitor) mare fotbalist se năştea la Funchal (insula Madeira, Portugalia). E vorba de Cristiano Ronaldo, un portughez care, acum, la 25 de ani împliniţi, e deja în cărţile de istorie ale fotbalului mondial.
După debutul la tineretul lui Sporting, de unde a fost promovat la prima echipă chiar de Ladislau Boloni, au urmat doi ani în tricoul "leilor" şi transferul decisiv în Anglia, la o echipă de top.
În sezonul 2002-2003 a devenit primul jucător portughez din istoria lui Manchester United, în schimbul a 14 milioane de euro. Şi purtătorul tricoului cu numărul 7 la "diavoli", unul greu, purtat în trecut de George Best, Bryan Robson, Eric Cantona şi David Beckham. Iar evoluţia lui Ronaldo la United a fost una pe măsura greutăţii acestui număr.
Pe 2 decembrie 2008, portughezul lua "Balonul de Aur", primul câştigat de un jucător de la Manchester după succesul lui George Best, din 1968. Puţin mai târziu, pe 12 ianuarie, devenea primul jucător din Premier League care câştiga FIFA World Player, şi al doilea portughez, după Figo.
La finalul aventurii sale la Manchester, avea în palmares Liga Campionilor şi CM al Cluburilor, dar şi trei campionate, o Cupă a Angliei şi două Cupe ale Ligii. În plus, în 196 de apariţii în tricoul lui Manchester, Ronaldo bifase 84 de goluri.
În vara lui 2009, Ronaldo a mai ieşit o dată la rampă, când a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului. Real a plătit celor de la Manchester United 92 de milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile fotbalistului portughez. Unde a intrat rapid în cartea de aur a "galacticilor", devenind, după un gol cu Villarreal, primul jucător care înscrie în primele patru meciuri de la debutul său la Real!
Ca o coincidenţă, pe lângă faptul că sunt născuţi pe data de 5 februarie, Hagi şi Cristiano Ronaldo mai împart ceva. Şi Hagi a evoluat la Real Madrid, între 1990 şi 1992.
Vezi aici câteva goluri superbe reuşite de Hagi
Vezi aici un colaj cu goluri şi scheme "marca" Cristiano Ronaldo








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M