"Sincer, sunt foarte încrezător în şansele mele. Dacă analizezi ceea ce am realizat sezonul trecut, cred că este clar că am făcut mai multe decât oricine. Ce altceva ar fi trebuit ca să fac pentru a câştiga Balonul de Aur şi premiul FIFA?", a declarat Cristiano Ronaldo.
Jucătorul în vârstă de 23 de ani a marcat 42 de goluri pentru United în toate competiţiile, dar a spus că este supărat din cauza formei slabe de la EURO 2008, pentru că era accidentat la gleznă. "Era ca şi cum aveam un cuţit în gleznă. Am strâns din dinţi, dar acum nu regret. A meritat, deşi a fost o tortură, chiar şi psihologică", a afirmat jucătorul lui Manchester United.
Ronaldo este inclus în lista de 30 de jucători nominalizaţi la ediţia din acest an a Balonului de Aur, premiu care recompensează ce mai bun fotbalist din Europa. Câştigătorul va fi anunţat la 2 decembrie, fiind ales în urma voturilor mai multor jurnalişti din întreaga lume.
Cristiano Ronaldo este optimist în privinţa câştigării Balonului de Aur
Portughezul Cristiano Ronaldo a declarat că ştie că este favorit la câştigarea premiului Balonul de Aur, dar şi al trofeului pentru cel mai bun fotbalist din lume acordat de FIFA, după ce a cucerit cu Manchester United titlul şi Liga Campionilor.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M