Foto: www.redarmy.com
Cristiano Rolando rămâne la Manchester United. După ce a fost subiectul unui posibil transfer la campioana Spaniei, Real Madrid, Cristiano Ronaldo a pus capăt speculaţiilor şi a anunţat că va rămâne la Manchester, "cel puţin pentru încă un an". Totul s-a decis după o întâlnire faţă în faţă între starul portughez şi antrenorul lui Manchetser.

"Sir Alex Ferguson mi-a ascultat argumentele, eu pe ale lui, şi am stabilit că e mai bine pentru amebele părţi să rămân la Manchester. Deci, pot să confirm că sezonul viitor voi juca pentru Manchester. Nu o voi face din obligaţie, ci voi lupta şi voi onora acest tricou aşa cum am făcut-o până acum", a declarat Ronaldo, pentru cotidianul portughez "Publico".

După ce relaţiile dintre Manchester United şi Real Madrid s-au deteriorat considerabil în această vară din cauza telenovelei Ronaldo, starul portughez a admis că o mare parte din vină îi aparţine.

"Sunt responsabil pentru toate aceste controverse. Eu am fost cel care mi-am exprimat în mod public dorinţa de a juca la Real. Am sfârşit prin a fi responsabil, chiar şi involuntar, de relaţiile proaste dintre cele două cluburi", a spus Ronaldo.

Totuşi, Cristiano Rolando nu a închis subiectul Madrid, şi a mai declarat cotidianului portughez că îşi doreşte să evolueze pentru Real, la un moment dat al carierei sale.

"Ştiam că Real Madrid este interesată de serviciile mele şi a că a făcut o ofertă foarte mare lui Manchester. Dorinţa mea a fost ca Manchester să accepte transferul meu la Madrid. Să afirm altceva ar însemna să mint oamenii dar şi pe mine", a încheiat Ronaldo.