Cristian Unteanu: Guvernul României funcţionează neconstituţional?
Nu este nicidecum o întrebare de tip senzaţionalist; nici o pocnitoare lansată în scopul de a vinde ziarul. Este vorba despre implicaţiile unei decizii luate la finele săptămânii trecute de Curtea Constituţională a României.
"În Sedinţa din data de 9 iulie 2009 Curtea Constituţională s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, prevăzut de art.146 lit. a), din Constituţie, asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. În urma deliberării, Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că legea este neconstituţională. Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru".
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
voluntariat-glodeanu-slilistea-buzau_76548800
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Jurnal Realitatea Tv Brasov 2010- 13.02.2012
Jurnalul Realitatea Tv Bacau 18 10 - 13.02.2012
Feedback

