Cristian Tudor Popescu: Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu
Într-un editorial publicat în Gândul, jurnalistul analizează ultimele trei evenimente mediatice: sinuciderea Mădălinei Manole, show-urile lui Dan Diaconescu şi deshumaharea presupuselor cadavre ale cuplului Ceauşescu.
"Mădălina Manole s-a sinucis, Ceauşeştii au fost dezgropaţi, Dan Diaconescu preşedinte. După câteva săptămâni petrecute în America cu ani în urmă, mi-am schimbat biletul de avion ca să plec mai repede. Unul dintre motive era că laptele avea gust de banane, bananele - de peşte, peştele - de pâine, pâinea avea gustul aerului din camera de hotel şi toate gust de prezervativ cu arome. Cam asta îmi lasă în gură ştirile-bombă, breaking-newsele, red-alerţii care umplu ecranele în ultima vreme. Osemintele Ceauşeştilor, cadavrul furajdanizat al Mădălinei M., D. Diaconescu împingând degetul gros prin ecran către populaţie sunt toate fabricate din aceeaşi materie de bază, păstoasă, groasă, pestriţă şi unsuroasă, şi ambalate într-o ţiplă strălucitoare, pe care dacă apeşi prea tare simţi nevoia să te speli pe mâini", scrie CTP în Gândul.
"Am refuzat invitaţiile de a comenta aceste "superştiri" la TV, stimaţi cititori, pentru că nu cred că vreuna dintre ele ar trebui să însemne mare lucru pentru populaţia României de azi", motivează jurnalistul.
Despre ştirea ultimein zile, CTP scrie: "Urmaşii lui Ceauşescu, pentru că nu pot să revendice Casa Poporului şi toate casele Tovarăşului din Primăverii şi din toate oraşele mai mari ale ţării, pentru că nu pot reînvia epoca în care erau împăraţi, iau şi ei, aşa, de-ai dracului, ce pot: ciolanele nobilelor hoituri ale Odiosului şi Sinistrei. Şi dacă analiza ADN demonstrează că sunt oase de câine, ce rezultă? Că Ceauşeştii trăiesc în Coreea de Nord? Că după ce au fost împuşcaţi, în urma unui proces surogat, dar cu vârf şi îndesat meritat, în loc să fie îngropaţi au fost arşi aşa cum voia Elena Ceauşescu să ardă miile de morţi pe care şi-i dorea la Timişoara? Ei, şi? Că n-au avut o slujbă creştinească de îngropăciune? Cine? Cuplul care ordona la un moment dat scoaterea din media a tuturor cuvintelor ţinând de biserică, inclusiv a cuvântului cruce (acceleratul de Braşov face cruce cu rapidul de Suceava), care a izgonit şi dărâmat bisericile Bucureştiului, care are pe crucea din Ghencea, unde cică urmează să fie reînhumat "creştineşte", o stea roşie? Să vedem pentru câţi bătrâni din România de azi şi de mâine vor mai fi bani pentru slujba de îngropăciune.
"Sunt destui cetăţeni care susţin că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu în ce priveşte nivelul de trai. Subsemnatul sunt de părere că era mai bine în ce priveşte nivelul de inteligenţ", conchide CTP.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3529 RON 





Andreea Marin, impresionată de donaţiile...
In realitate esti mai bun
Ion Iliescu, îngrijorat de producerea...
Ajutoare în satul unde zăpadă e de 3 METRI
Primele ajutoare ajung în comuna Săgeata
Ajutoarele duse cu avionul la sinistraţi








Feedback

