"Mi se poare că este de înţeles că semne rele anul are. Există un lucru şi mai grav în motivarea domnului preşedinte că s-a creat impresia că ruda doamnei Nicolai şi-a exercitat un drept de vot pe care nu îl avea, rezultând o reacţie negativă a opiniei publice. Adică pe baza creării unei impresii, domnul preşedinte ia o decizie. Când a testat domnul preşedinte această percepţie? Acest mod de a-şi lua drept martor poporul este tipic preşedinţilor dictatori. Este o justificare sinistră", a declarat Cristian Tudor Popescu, în legătură cu refuzul preşedintelui de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei.

"Aşa cum a făcut cu domnul Cioroianu, face acum şi cu domana Nicolai. Premierul nu are cum să dea înapoi, cu siguranţă că îşi va reitera opţiunea şi până la urmă va decide Curtea Constituţională. E clar că România nu va avea destul de mult timp de acum înainte un minstru de Justiţie. Era bine ca la alegeri oamenii să decidă dacă varianta Norica Nicolai este bună pentru PNL la ministerul Justiţiei", a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Preşedintele Clubului Român de Presă este de părere că dacă ar fi fost numită o persoană independentă, din societatea civilă, preşedintele ar mai fi refuzat numirea sa. "Pentru Traian Băsescu cel mai important este raportul de forţe dintre el şi PNL", mai spune Cristian Tudor Popescu care crede că acest lucru îi ghidează existenţa preşedintelui.