“L-am cunoscut ca scriitor cu peste 30 de ani în urmă. Venise să cineze la cantina scriitorilor de la Casa Monteoru. Îţi atrăgea atenţia cu ochii lui sfredelitori cu care se uita atent în jur. Era la curent cu viaţa literară şi deşi purta straie monahale mai avea slăbiciuni de autor. Adică îi plăcea să discute despre ceea ce se mai întîmpla prin lumea literară şi să-şi verifice prezentul scriitoricesc. Spre deosebire de autorii de vîrsta lui, care le povesteau confraţilor mai tineri cine sînt ei, Valeriu Anania prefera să tacă despre el şi să-i audă pe ceilalţi ce mai spun despre ei înşişi şi despre ultimele noutăţi.
Citisem nişte piese de teatru în versuri de Valeriu Anania cu cîţiva ani în urmă. Asta mai mult fiindcă auzisem că autorul lor se călugărise. Piese de o cel mult stimabilă inactualitate. Cîteva au fost jucate la cîteva teatre din ţară.Aveam să aflu mai tîrziu că autorul cu acest nume îşi încercase norocul la Teatrul Naţional din Bucureşti unde fusese refuzat cu menajamente. Valeriu Anania, în ciuda cunoscutei sale tenacităţi, nu insistase cînd i se spusese că piesa pe care o dorea jucată la Naţional ar fi putut fi pusă în scenă, dar erau toate şansele să se joace cu sala goală”, scrie Cristian Teodorescu, pe VoxPublica.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M