În cartea pe care a scris-o, prima despre viaţa lui Traian Băsescu, Marius Oprea susţine totodată că şeful statului a colaborat cu Securitatea, a făcut o avere incredibilă, era unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Republicii Socialiste România.
"Este un atac politic", crede Cristian Preda, consilierul preşedintelui Băsescu. "Nu este vorba de lucruri noi, ci de lucruri puse cap la cap, ce trebuie verificate", adaugă el. Preda aminteşte că este vorba de o carte care nu există încă, ce ar putea fi publicată, dar pentru care se face deja publicitate.
"Este evident că e făcut de consilierul lui Tăriceanu. Aceleaşi lucru puse cap la cap aşa, înseamnă ceva, puse cap la cap aşa, înseamnă altceva", susţine şi Tudor Octavian.
Potrivit Cotidianul, Marius Oprea, consilier personal al premierului Călin Popescu Tăriceanu, va publica la Editura Polirom, în această toamnă, prima biografie a şefului statului, cu titlul "Ascensiunea lui Traian Băsescu".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M