"PDL va avea un număr mai mare de lideri decât membrii executivului. De unde se poate deduce că un partid e mai greu de condus decât o ţară", notează ironic pe blog Preda.
Eurodeputatul se declară amuzat că în loc să renunţe la simbolul trandafirului, PDL a renunţat la cratima din interiorul abrevierii formaţiunii, arătând că vrea să dea satifacţie adversarilor şi să râdă el înaintea lor de acest fapt. "Faptul că eliminarea cratimei a fost mai uşor de acceptat decât renunţarea la un simbol al partidelor socialiste (trandafirul) vădeşte teama de a lua o decizie tranşantă", spune eurodeputatul, adăugând într-un P.S. următoarele: "Ştiu că adversarii vor insista asupra cratimei, aşa că mă grăbesc să le răpesc plăcerea de a râde (singuri) de povestea aceasta. Râd eu primul, încă din titlu!".
"Notez aici una dintre puţinele izbânzi în dezbaterea pe marginea statutului: eliminarea articolului care declara că ideile noi nu se pot naşte decât în interiorul partidului. Deja acceptată de facto, diversitatea de opinii va fi cultivată ca parte a culturii politico-organizaţionale. Sunt mici progrese şi în definirea sancţiunilor, în primul rând datorită insistenţei cu care Monica Macovei a pledat pentru clarificarea relaţiei dintre culpă şi apartenenţă la organizaţie", mai arată Preda.
Cristian Preda reia comparaţia pe care a făcut-o cu o zi în urmă despre Statutul partidului, arătând că, în ciuda nenumăratelor amendamente reformatoare, documentul arată ca o maşină cârpită. "Am vorbit despre acest proces spunând că, în loc să construim o maşină nouă, am cârpit Dacia veche de la începutul tranziţiei", opinează Cristian Preda, care mai pune pe seama "crizei şi/sau participării la guvernare" amânarea unei schimbări majore în partid.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M