La doar o zi după anunţul referitor la amânarea aderării României la zona Schengen, europarlamentarul PDL Cristian Preda scria pe blogul personal: "Aveam deja informaţii despre reţinerea unor prieteni din PPE în chestiunea accesului nostru în Schengen şi am sperat că acest semnal va fi reţinut", a scris Preda, după ce afirmase că Victor Ponta i-ar fi instigat pe socialiştii europeni să blocheze accesul României la spaţiul Schengen.
"Victor Ponta a fost ieri la Strasbourg. Fruntaşul pesedist a participat la o reuniune a grupului socialist din PE, în cadrul căreia a cerut ca accesul României în Schengen să fie blocat. Trebuie ştiut că în acest moment nu există impedimente tehnice pentru ca România să acceadă în Schengen. Totul a devenit politic. Intervenţia dlui Ponta în faţa amicilor săi socialişti trebuie şi ea judecată din această perspectivă", scrie Preda, pe blogul personal.
Dealtfel, vice-preşedintele grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda a criticat Franţa şi Germania, pentru că au acţionat "unilateral", în loc să colaboreze mai strâns cu România şi Bulgaria.
"E o atitudine greşită, să pui toată greutatea pe umerii României, în loc să-i oferi ţării o colaborare mai strânsă", declara Swoboda.
Cristian Preda: PPE a blocat accesul României în Schengen
Europarlamentarul PDL scrie pe blogul său că avea informaţii cu privire la scepticismul unor colegi din PPE cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen. Într-o altă postare, îl acuzase pe Victor Ponta că a făcut lobby la socialiştii europeni pentru amânarea intrării României în spaţiul Schengen.
Citeşte totul despre:
blog, Hannes Swoboda, Partidul Popular, PPE, Schengen, socialişti europeni, Victor Ponta Cristian Preda se contrazice cu privire la spaţiul Schengen / FOTO: REALITATEA.NET








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M