După o şedinţă în care "reformiştii" au fost puşi la colţ de garda veche a PDL care a impus un statut fără criterii de integritate, Cristian Preda, unul dintre susţinătorii acestora, spune că democrat-liberalii au transmis un mesaj negativ pentru un partid aflat la guvernare.
"Mesajul trimis în exterior nu e foarte încurajator pentru că el este 'Nu avem încredere în justiţie, ea este manipulată de adversari, este politizată'. Acestea au fost argumentele folosite pentru a bloca introducerea măsurilor împotriva celor corupţi. Or, asta citită din exterior, de partenerii noştri europeni, reprezintă un mesaj foarte negativ, pentru că principalul partid de guvernământ spune că justiţia nu funcţionează. Iar în interior, mesajul către organizaţii este 'Staţi liniştiţi, corupţii vor fi păstraţi, că ei ne aduc voturi'", spune Cristian Preda, într-un interviu acordat evz.ro.
Cristian Preda: Mesajul PDL în interior e să păstrăm corupţii, că ei ne aduc voturi
Cristian Preda susţine că, prin refuzul criteriilor de integritate, pedeliştii au transmis în exterior că nu poţi avea încredere în justiţia din România, iar în interior că, electoral, corupţia e tolerată.
Cristian Preda susţine că, prin refuzul criteriilor de integritate, pedeliştii au transmis în interior că, electoral, corupţia e tolerată / Foto: romanialibera.ro








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M