Regizorul Cristian Mungiu este acuzat că a preluat tema filmului cu care a câştigat Palme D`Or dintr-un scenariu premiat la un concurs din România. Acuzaţia vine din partea scriitorul Dan Mihu, autorul scenariului, care afirmă că Mungiu a făcut parte din juriul care i-a acordat premiul.
Până la această oră, regizorul laureat la Cannes nu a putut fi contactat pentru a răspunde acestor acuzaţii.
"Ştiu că pare greu de crezut, acum că domnul Mungiu este eroul zilei, însă susţin că domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia sa în vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006", a precizat Dan Mihu, într-un comunicat.
"Nu poţi, până nu citeşti şi până nu vezi, să acuzi. Mi se pare o chestie subţire. Există şi alte metode de a-ţi asigura o mediatizarea decât aceasta care mi se pare ieftină", a susţinut Dan Burlac, producător de film.
Dan Mihu a trimis şi realităţii.net un comentariu în care-l acuză pe regizorul Cristian Mungiu că a copiat ideea de bază a filmului.
Foto: cadru din filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu (2007)
Cristian Mungiu, acuzat că a preluat tema filmului său
Marti, 29 Mai 2007 12:46
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Pelicula lui Cristian Mungiu a luat premiul criticilor de film la Cannes
Sambata, 26 Mai 2007 18:05 - Filmul lui Cristian Mungiu, marele câştigător al Festivalului de la Cannes
Duminica, 27 Mai 2007 21:24 - Cristian Mungiu a fost decorat cu Ordinul "Steaua României"
Luni, 28 Mai 2007 20:16 - Mungiu - două zile de vacanţă
Marti, 29 Mai 2007 04:14 - Cristi Mungiu: Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" nu este o cronică a comunismului
Joi, 31 Mai 2007 11:35 - Cristi Mungiu: Am emoţii în legătură cu reacţia publicului român la filmul meu
Vineri, 01 Iunie 2007 20:21 - Cristian Mungiu la Festivalul de la Karlovy Vary
Miercuri, 13 Iunie 2007 17:16
Comentariile cititorilor
45. Adrian, Bucuresti
Miercuri, 30 Mai 2007 14:11
| Raspunde la comentariu
44. ennia
Miercuri, 30 Mai 2007 13:16
43. Diana Ailenei
Miercuri, 30 Mai 2007 11:14


42. anca
Miercuri, 30 Mai 2007 10:37
41. NumeViorel Cristescu
Miercuri, 30 Mai 2007 07:24
40. ROmanul
Miercuri, 30 Mai 2007 07:21
39. diana
Marti, 29 Mai 2007 22:55
38. adrian
Marti, 29 Mai 2007 22:46
37. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 22:43
36. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 22:39
35. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 22:07
34. Laurentia
Marti, 29 Mai 2007 21:13
33. PUIU DE CHIABUR
Marti, 29 Mai 2007 20:47
32. cristina
Marti, 29 Mai 2007 20:31
31. ion
Marti, 29 Mai 2007 19:12
30. Bila Neagra!
Marti, 29 Mai 2007 18:48
29. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 18:46
28. raluca
Marti, 29 Mai 2007 18:14
27. macchiavelli
Marti, 29 Mai 2007 18:11
26. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 17:19
25. Rik
Marti, 29 Mai 2007 17:17
24. ARRIAN
Marti, 29 Mai 2007 17:12
23. Dan Mihu
Marti, 29 Mai 2007 16:46
22. MAIA
Marti, 29 Mai 2007 16:39
21. Dae
Marti, 29 Mai 2007 16:18
20. Urgentistul
Marti, 29 Mai 2007 15:59
19. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 15:39
18. Serbanescu
Marti, 29 Mai 2007 15:19
17. Lucian
Marti, 29 Mai 2007 15:01
16. figaro
Marti, 29 Mai 2007 14:59
15. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 14:55
14. Vali
Marti, 29 Mai 2007 14:50
13. Dana
Marti, 29 Mai 2007 14:47
12. rusinica
Marti, 29 Mai 2007 14:32
11. ioana
Marti, 29 Mai 2007 14:28
10. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 14:23
9. MIHAELA
Marti, 29 Mai 2007 14:04
8. Mihaela
Marti, 29 Mai 2007 14:01
7. Daniela
Marti, 29 Mai 2007 13:55
6. T. Basilic
Marti, 29 Mai 2007 13:43
5. Toly
Marti, 29 Mai 2007 13:38
4. DAN
Marti, 29 Mai 2007 13:38
3. DanM
Marti, 29 Mai 2007 13:37
2. Bil
Marti, 29 Mai 2007 13:32
1. Anonim
Marti, 29 Mai 2007 13:13
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
Astazi, ora 07:44Pe 16 mai, Depeche Mode va cânta pentru a doua oară pentru fanii din România.
Salonul Internaţional al Benzilor Desenate, în această lună la Constanţa
Sambata, 11 Octombrie 2008 11:34În perioada 24-26 octombrie 2008 va avea loc la Muzeul de Artă din Constanţa cea de-a 18-a ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România. Devenită de-acum tradiţională, această sărbătoare a celei de-a noua...
Moaştele Sfântului Nifon vor ajunge azi la Iaşi, la pelerinajul de Sfânta Parascheva
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:44Eveniment în premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Moaştele unui sfânt au fost transportate de la o biserică la alta pe calea aerului, cu un elicopter al Ministerului Apărării. Moaştele Sfântului Nifon vor fi depuse spre...
Traian Băsescu este aşteptat la Festivalul Vinului de la Arad
Vineri, 10 Octombrie 2008 19:36Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat de Primăria municipiului Arad să participe la Festivalul Vinului, care se va desfăşura în perioada 17-19 octombrie, după ce şeful statului a participat şi la ediţia de anul trecut a...
Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat scriitorului francez Jean-Marie Gustave Le Clezio
Vineri, 10 Octombrie 2008 05:15Academia Regală de Ştiinţe din Stockholm a acordat joi Premiul Nobel pentru Literatură scriitorului francez Jean-Marie Gustave Le Clezio. Printre favoriţii cursei pentru această prestigioasă distincţie a fost şi controversata...
Cele mai CITITE din Cultură & media
- A murit Emil Palade (6921)
- Actriţa Mariana Mihuţ a ajuns la spital după ce a căzut pe scenă în timpul piesei "Unchiul Vania" (2650)
- Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat scriitorului francez Jean-Marie Gustave Le Clezio (1793)
- Principalele jurnale de ştiri ale zilei s-au relansat la Realitatea TV (1337)
- Trupa Depeche Mode va concerta, din nou, la Bucureşti (1305)
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Moaştele Sfântului Nifon vor ajunge azi la Iaşi, la pelerinajul de Sfânta Parascheva (3.8/5)
- Politica la raport - sinteza politică a săptămânii prin ochii omului de rând (3.56/5)
- A murit Emil Palade (3.32/5)
- Realitatea-Caţavencu instaurează Cod Verde (3.04/5)
- Principalele jurnale de ştiri ale zilei s-au relansat la Realitatea TV (2.6/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- A murit Emil Palade (35)
- Realitatea-Caţavencu instaurează Cod Verde (14)
- Actriţa Mariana Mihuţ a ajuns la spital după ce a căzut pe scenă în timpul piesei "Unchiul Vania" (12)
- Trupa Depeche Mode va concerta, din nou, la Bucureşti (10)
- La Roma are loc săptămâna aceasta un maraton de lectură biblică (7)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
Astazi, ora 10:10Sporuri peste sporuri, prime dupa prime, adaosuri, indemnizaţii, tichete, ajutoare. Toate – strict secrete. Realitatea TV a intrat în posesia contractului colectiv de muncă secretizat al bugetarilor de la Autoritatea Naţională de...
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
Astazi, ora 10:11Directorii de la Romgaz încasează lunar salarii de mii de euro. Mai mult, declaraţiile de avere ale acestora scot la iveală faptul că cinci dintre persoanele aflate la conducerea companiei deţinute de Ministerul Economiei sunt...
- Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri nu a elaborat proiecte pentru a cheltui 700 de milioane de euro
- FMI a aprobat planul de acţiune elaborat de G7, iar ţările grupate în G20 se mobilizează pentru a combate efectele crizei financiare
- Astăzi puteţi câştiga la Loto suma de 3.000.000 de euro
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Mariana Câmpeanu: Salariile din agenţiile guvernamentale ar trebui fixate prin lege
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










