Senatorul PSD Cristian Diaconescu a afirmat în direct la emisiunea "Realitatea Zilei", joi, că desfiinţarea DNA ar constitui o ameninţare majoră, pentru că ar dovedi că în România nu funcţionează statul de drept.

"România e în blocaj şi în astfel de situaţii se pot face lucruri care adâncesc criza. Desfiinţarea DNA înseamnă că dosarele vor trece la Parchetul General. Nu cred că ar fi deloc înţelept acest lucru cu atât mai mult cu cât clauza de salvgardare pe justiţie planează, ceea ce ar însemna că nu funcţionează statul de drept", a declarat senatorul PSD Cristian Diaconescu, în legătură cu posibila desfiinţare a DNA, anunţată de preşedintele Traian Băsescu.

Într-o declaraţie publică făcută tot joi, preşedintele Traian Băsescu a spus că are informaţii conform cărora există tentaţia, la nivelul Guvernului, pentru desfiinţarea DNA.