David avea programată o verificare la poliţia de frontieră Albiţa, Iaşi, dar şi întâlniri cu autorităţile locale în legătură cu reconstrucţia din zonele afectate de inundaţii.

Aşa că ministrul de Interne i-a spus lui Adomniţei că are drum în zonă şi că-l poate lua până la Albiţa, ca să ajungă mai repede. Mai ales că din delegaţia lui David făceau parte doar două persoane.

Miniştrii cabinetului au dreptul să folosească aparatele de zbor ale ministerelor, dar deplasările trebuie să fie în interesul public.

Tăriceanu spune că va verifica dacă Adomniţei a mers la propria nuntă cu un elicopter al MIRA

Premierul Tăriceanu a declarat luni că va verifica informaţiile potrivit cărora ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a folosit un elicopter al Ministerului de Interne pentru a ajunge la propria nuntă, precizând că acesta va trebui să suporte "consecinţele politice" ale gestului său.

"Dacă se confirmă, cred este o atitudine care nu are ce să caute la un ministru, de a folosi un elicopter care, dacă nu este particular, bănuiesc că ar aparţine unei structuri de stat. Am să verific, iar consecinţele politice ale unui astfel de gest trebuie să le suporte persoana în cauză", a declarat Tăriceanu luni, la postul public de televiziune.

Cristian Adomniţei: Eu chiar îmi iubesc soţia şi în egală măsură o respect

Invitat la Realitatea TV, ministrul Cristian Adomniţei s-a declarat indignat de modul în care presa a prezentat acest eveniment: "Resping şi mi se pare deplorabil faptul că aţi ticluit o asemenea ştire. Într-un an şi jumătate de când sunt ministru din ce am văzut ticluit aici, nu e nimic legat de activitatea mea".

"Eu chiar îmi iubesc soţia şi în egală măsură o respect. Ultimul lucru, chiar dacă ar fi însemnat demisia şi plecare din Guvern, ar fi fost să întârzii la căsătoria noastră. Am avut de ales să merg cinci ore cu maşina sau să fructific această oportunitate care s-a întâmplat să fie şi am mers până la Albiţa cu colegul meu, David", a mai spus Adomniţei.