Dinamo trece printr-o pasă proastă. Golurile primite în ultimele minute ale meciurilor i-au demoralizat pe jucătorii din "Ştefan cel Mare", care vor întâlni miercuri Universitatea Craiova.
"Nu reuşim să ne impunem în faţa propriilor suporteri. Am condus din nou cu 1-0 până în finalul meciului, însă am primit gol în ultimele minute. Ar fi timpul să mai câştigăm şi pe teren propriu, chiar dacă întâlnim un adversar de tradiţie în fotbalul românesc, Universitatea Craiova" a declarat Bogdan Lobonţ, pe blogul personal.
"Trebuie să respectăm tradiţia. Au jucat foarte bine, dar au pierdut punctele între minutele 85 şi 90. Asta e deconcentrare. Dacă nu vor fi şi nu vor termina pe locul 3, nu-şi vor lua nu numai primele ci şi contractele. Pentru că eu am fost la zi cu primele, dar nu pot să accept asta", a avertizat Cristi Borcea.
După 30 de etape, Dinamo ocupă locul 5 în campionat, cu 51 de puncte, cu patru mai puţin decât ocupanta locului 3, Rapid. Următorul meci al lui Dinamo se va disputa miercuri, de la ora 18.00, în Ştefan cel Mare, contra Universităţii Craiova.
Cristi Borcea: Dacă nu terminăm pe trei, jucătorii nu-şi vor lua nici primele, nici contractele
PUBLICAT
Marţi, 22 Aprilie 2008 16:34
ACTUALIZAT
Marţi, 22 Aprilie 2008 16:34
SURSA
Realitatea TV
Fotbal intern








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M